FOTO/ Proteste spontane la mai multe administraţii fiscale din ţară, inclusiv în Bucureşti

Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că joi dimineaţă au loc proteste spontane la mai multe administraţii fiscale din ţară, inclusiv în Capitală.

”La această oră au loc proteste spontane în mai multe administraţii fiscale din ţară – Dolj, Bacău, Alba, Baia-Mare ”, a anunţat joi BNS.

De asemenea, au loc proteste şi la Bucureşti.

Sindicaliştii din administraţiile fiscale din ţară au organizat, marţi, între orele 8.00 şi 10.00, o grevă de avertisment, în timp ce în faţa Ministerului Finanţelor a avut loc un miting de protest, angajaţii fiind nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare.

Ministrul Finanţelor anunţa luni seară, după discuţii cu reprezentanţi ai sindicatelor, că unii sindicalişti au anunţat că amână acţiunile de protest. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea” a organizat însă proteste, conform programului deja anunţat.

Potrivit BNS, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane şi în 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

  • ”Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării. Mi-am asumat că mă voi lupta pentru profesioniştii care fac diferenţa. În acest sens, depunem eforturi pentru a ne asigura că propunerile agreate ajung pe masa Guvernul României săptămâna aceasta. Astăzi, majoritatea sindicatelor au avut la Ministerul Finanţelor reprezentanţi care au putut vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, document cu care au fost de acord. Cu această ocazie, ne-au transmis că vor amâna acţiunile de protest pe care le pregăteau”, a arătat Marcel Boloş, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că, separat, au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discrepanţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati