FOTO Sindicaliştii din Poliţie pichetează Guvernul şi Parlamentul. L-au ”amendat” pe Florin Cîțu, suspendând Guvernul ”pe termen nelimitat”

0
242
Facebook / SNPPC

Sute de polițiști protestează în Piața Victoriei din cauza înghețării salariilor bugetarilor. Puși să amendeze cetățenii care încalcă distanțarea socială sau restricțiile privind numărul de participanți de la diverse evenimente, polițiștii au ajuns să încalce chiar ei restricțiile. 

Sindicaliştii din Poliţie pichetează marţi Guvernul şi Parlamentul printre revendicări aflîndu-se actualizarea normei de hrană, eliminarea discriminărilor la care sunt supuşi poliţiştii judiciarişti şi acordarea de vouchere de vacanţă.

Proteste în 15 zone din București

Potrivit Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), marţi, 23 februarie (între orele 10,00-16,00), sindicaliştii pichetează în 15 zone din Bucureşti (cu notificarea Primăriei Capitalei, în grupuri de persoane constituite conform reglementărilor în vigoare): Guvern (Piaţa Victoriei şi încă 5 zone din proximitate); Secţia 1 Poliţie din B-dul Lascăr Catargiu nr. 22; Piaţa Constituţiei (în faţa Parlamentului); Ministerul Justiţiei (Str. Apolodor nr. 17), Piaţa Universităţii (Monumentul Democraţiei, Facultatea de Geografie, B-dul Regina Elisabeta nr. 3 şi Parcul Colţea); Ministerul Finanţelor; Piaţa Romană-ASE; Piaţa Unirii-Aleea Dealul Mitropoliei nr. 7.
Protestatarii au vuvuzele, dar și steaguri sau pancarte. De asemenea, poartă veste fluorescente cu acronimul sindicatului.

Florin Cîțu, amendat

Polițiștii au publicat pe Facebook și o amendă pe care i-au aplicat-o premierului Florin Cîțu, suspendând Guvernul ”pe termen nelimitat”.

La motive sunt înșirate, între altele, Legea salarizării și Legea pensiilor militare de stat.

”Un șofer conduce pe șosele României o mașină care are numărul București 2021 Guv. Această mașină a fost depistată astăzi conducând haotic pe străzile Bucureștiului, dar și ale României și am constatat că la volan este un domn Cîțu, care habar nu are să conducă această mașină care se numește Guvernul României.

Facebook / SNPPC
Drept urmare, am luat decizia ca în baza Legii 153/ 2017, Legii 223/ 2015, OUG 226, să sancționăm acest Guvern nemernic și să aplicăm sancțiunea suspendării sale pe timp nelimitat. Ne-am săturat de minciunile lor, ne-am săturat de manipulările lor, ne-am săturat de modul grotesc care încearcă să ascundă sub preș incompetența. Să plece acasă! Să lase pe alții competenți care să conducă frâiele acestei țări”, a declarat unul dintre manifestanți, la Antena3.

Potrivit FSNPPC, printre revendicările transmise oficial prim-ministrului Florin Cîţu, în data de 12 ianuarie, se află abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea a 1/2 din diferenţa salarială rezultată dintre cuantumul actual şi cel prevăzut în lege, pentru 2022.

De asemenea, pe lista de revendicări se mai află abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

Facebook / SNPPC

Totodată, sindicaliştii din poliţie mai solicită eliminarea discriminării poliţiştilor judiciarişti – specialiştilor din structurile de investigaţii criminale, de combatere a criminalităţii organizate, de acţiuni şi intervenţii speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliştilor etc., cu privire la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, acordat în prezent conform Legii 153/2017;

Printre solicitări se mai află actualizarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii preţurilor de consum ai produselor alimentare, aşa cum aceştia sunt stabiliţi de Institutul Naţional de Statistică.

Pe lista de revendicări se mai află încadrarea unitară a personalului contractual din cadrul MAI, în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere, precum şi acordarea unui supliment salarial pentru risc medical şi angajaţilor din Ministerul Afacerilor Interne, aflaţi, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii şi prevenirii efectelor pandemiei medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.