Furnizorii de gaze au primit amenzi pentru că nu au răspuns la timp consumatorilor

0

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a finalizat acţiuni de control desfăşurate la furnizorii de gaze naturale, aplicând amenzi contravenţionale în valoare totală de 400.000 de lei.

  • ANRE a amendat E.ON Energie România cu 310.000 lei şi Engie România cu 90.000 lei pentru că nu au răspuns la timp clienților.

Prin acţiunile de control desfăşurate, ANRE a verificat, prin metoda eşantionării, respectarea prevederilor Standardului de performanţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 37/2007, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la îndeplinirea de către furnizori a obligaţiei de a răspunde, în termen de 15 zile, la sesizările clienţilor finali referitoare la facturarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, potrivit unui comunicat de presă.

În urma finalizării acţiunilor de control, s-au constatat întârzieri în transmiterea răspunsurilor la sesizările clienţilor finali referitoare la facturarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 400.000 lei.

Astfel, E.ON Energie România, cu o cotă de piaţă de 41,33%, a primit o amendă de 310.000 de lei, iar Engie România, cu 47% din piaţă, a primit o sancţiune de 90.000 de lei.

Companiile vor plăti penalități clienților

Totodată, s-a dispus furnizorilor să plătească clienţilor finali care nu au primit răspunsuri în termenul legal, penalităţile datorate în conformitate cu prevederile Standardului de performanţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 37/2007, cu modificările şi completările ulterioare, astfel 30 de lei pentru nerespectarea termenului de răspuns de 15 zile de la data înregistrării solicitării; 5 lei pentru fiecare zi suplimentară de întârziere.

De altfel, în conformitate cu prevederile Standardului de performanţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 37/2007, cu modificările şi completările ulterioare, furnizorii de gaze naturale au obligaţia de a plăti în mod automat clienţilor finali penalităţile datorate pentru nerespectarea termenelor şi pentru zilele suplimentare de întârziere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version