Gabriela Firea anunță un program național de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro

Ministrul Familiei Gabriela Firea anunță un program național privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro, pentru cupluri sau persoane necăsătorite, care vor putea beneficia de o sumă maximă de 4.500 de euro. Firea a anunțat și alte măsuri legate de familie, copii și sănătate.

‘Am publicat pe site-ul Ministerului Familiei un pachet de documente care se referă la decontarea procedurilor de fertilitate în clinicile din România – şi la spitalele de stat şi la clinicile private. Este vorba despre programul pe care l-am propus când eram primar general şi care funcţionează şi în acest moment în Bucureşti, chiar dacă redus. Noi decontam 1.000 de proceduri pe an, acum se decontează parţial, doar 100 pe an, şi în urma acestui program, o şansă pentru cuplurile infertile, s-au născut în Bucureşti 500 de copii şi sunt 100 de sarcini în evoluţie’, a declarat Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă, scrie pressonline.ro.

Ea a explicat că programul se adresează cuplurilor, dar pot beneficia de acesta şi femeile singure.

Ministrul a adăugat că aceste condiţii şi criterii au fost discutate cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care încurajează foarte mult toate măsurile privind creşterea natalităţii.

Ea a mai prezentat alte două proiecte referitoare la testarea genetică pentru cancerul de sân, cu un sprijin de 3.500 euro pentru decontarea testelor, precum şi la evaluarea riscului de apariţie a cancerului la sân, respectiv recomandarea unor strategii de prevenţie personalizate, decontare de teste genetice, de 2.500 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati