Gabriela Firea renunță la plângerea penală pe numele ministrului mediului

Primarul general Gabriela Firea spune că renunță la plângerea penală pe numele ministrului mediului, Costel Alexe, după cearta dintre ei privind poluarea din București.

„Am venit cu acel anunţ public, deoarece domnul ministru afirmase public şi scrisese şi pe reţeaua sa de socializare că în Bucureşti se respiră otravă. Având în vedere că în cadrul acestor întâlniri şi şedinţe domnul ministru nu a mai vorbit în aceşti termeni, ci s-a referit strict la situaţia concretă a poluării din Municipiul Bucureşti şi observând progresul care s-a înregistrat în Capitală, în ultimii 3 ani, consider că şi-a reevaluat şi domnia sa atitudinea, prin urmare, trebuie şi eu să ţin cont de faptul că domnia sa nu a mai repetat public acele afirmaţii care nu erau adevărate.

În toate marile oraşe ale Europei şi ale ţării există poluare, dar e nu doar exagerat, e înfricoşător să-i anunţi pe cetăţeni că respiră otravă”, a spus Firea, citată de agenția de presă Agerpres.

Ea a precizat că, la întrevederea de luni cu ministrul mediului, a prezentat stadiul măsurilor luate de PMB în aplicarea Planului Integrat de Calitate a Aerului.

„A rămas ca în continuare să depunem eforturi pentru aplicarea Planului Integrat de Calitate a Aerului, pentru că toate aceste măsuri cumulate, atât cele care ţin de responsabilitatea Primăriei Capitalei, cât şi cele care revin ministerelor împreună să dea un rezultat cât mai bun”, a adăugat Firea.

Gabriela Firea îl cheamă pe ministrul mediului la o dezbatere despre combaterea poluării

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati