Senatorul PSD, Gabriela Firea, îi acuză pe cei de la guvernare că nu doresc creșterea salariului minim pentru români, asta pentru că se gândesc în primul rând la marile companii care ar fi nevoite să dea salarii mai mari.
Aceasta spune că România este ultima țară din spațiul nord-atlantic la creșterea salariului minim în 2021 și compară creșterile salariale de la noi cu cele din UE sau SUA.
Gabriela Firea argumentează că orice creștere a salariului minim aduce venituri suplimentare la buget și nu e o povară bugetară.
”Suntem ultima țară din spațiul nord-atlantic la creșterea salariului minim în 2021. Cei 2 lei/zi dați de Guvernului Cîțu sunt sub creșterile de prețuri cu 10-15% la legume, carne, pâine sau chiar cu 20-25% la energie. În UE și în SUA guvernele majorează semnificativ mai mult salariul minim pentru a preveni creșterea sărăciei și pentru a da încredere în economie.
- Creștere salariu minim în UE: Polonia + 8%, Ungaria + 9%, Bulgaria + 6,6%, Letonia + 16%, Lituania + 6%, Slovacia + 7,4%, Portugalia +5%, Spania + 5,2%, Cehia + 4,1%.
- SUA: creșteri diferențiate între statele federației, dar majorările variază între 5 și 9%.
- În afara UE: Turcia + 22%.