Gabriela Firea, scrisoare către Ursula von der Leyen în care solicită un Fond European pentru cuplurile care nu pot avea copii

Europarlmentarul PSD Gabriela Firea anunță că a transmis o scrisoare Ursulei Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, alături de toți colegii social-democrați din Parlamentul European, prin care solicită crearea unui Fond European dedicat accesului la tratamente pentru fertilitate și oprirea declinului demografic.

  • ”Astăzi, de Ziua Internațională a Familiei, mă gândesc la toate cuplurile care își doresc o familie, dar se confruntă cu probleme medicale sau dificultăți financiare. Statisticile sunt alarmante, în România, dar și în multe țări europene. Sunt milioane de femei, dar și bărbați, afectați de infertilitate.
În țara noastră, 1 din 5 cupluri sunt diagnosticate cu această afecțiune, în timp ce la nivel european rata fertilității la femei a scăzut mult în ultimii patru ani.

Fond European dedicat accesului la tratamente pentru fertilitate și oprirea declinului demografic!

  • Nu putem sta cu mâinele în sân. Astfel, am transmis Președintei Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, împreună cu toți colegii mei sociali-democrați din Parlamentul European, o scrisoare prin care solicităm înființarea unui Fond European dedicat accesului la tratamente pentru fertilitate, competitivitate și reziliență demografică.
Concret, cerem sprijin financiar la nivel european pentru cuplurile afectate de infertilitate, inclusiv finanțarea procedurilor de fertilizare in vitro, acces egal la tratamentele pentru infertilitate în toate statele membre, precum și dezvoltarea unei infrastructuri pentru serviciile de îngrijire a copiilor, pentru a ajuta mamele să se întoarcă mai repede la serviciu.

Firea: Anul 2024 a arătat o creștere ușoară a natalității

Nu putem vorbi despre viitorul țărilor europene fără să susținem familiile și fără să le oferim speranță celor care își doresc copii. Tocmai de aceea, voi duce la nivel european lupta pe care am început-o în România, pentru cuplurile infertile. Este o bucurie personală să știu că din programele de susținere a natalității pe care le-am inițiat ca primar general în București și ministru al Familiei s-au născut peste 3 mii de copii. În plus, anul 2024 a arătat o creștere ușoară a natalității, la fel și anul trecut, ceea ce demonstrează că a meritat efortul.
  • Ca membru al Comisiei FEMM din Parlamentul European, voi solicita modificări esențiale în legislația europeană, care mai apoi să poată fi ușor transpuse și puse în practică în România.
Scrisoarea transmisă președintei Comisiei Europene:

Către: Doamna Ursula von der Leyen Președinta Comisiei Europene

Stimată Doamnă Președintă, Europa se confruntă în prezent cu un declin demografic accelerat, caracterizat printr-o scădere semnificativă a ratei natalității, o reducere a populației în câmpul muncii și o proporție tot mai mare de cetățeni vârstnici. Aceste evoluții au un impact direct asupra sustenabilității sistemelor sociale, a pieței muncii și a competitivității globale a Uniunii Europene.

În același timp, milioane de cetățeni europeni sunt afectați de infertilitate. Rata totală de fertilitate în Europa a scăzut la aproximativ 1,34 în 2024.

Accesul la tratamente adecvate, inclusiv la fertilizarea in vitro, rămâne limitat din cauza costurilor ridicate și a lipsei unor mecanisme de f inanțare adecvate.

Realitatea este că atât tendințele demografice, cât și accesul limitat la tratamentele împotriva infertilității pun o presiune semnificativă asupra familiilor care își doresc copii, afectează negativ participarea deplină a femeilor pe piața muncii și reduc competitivitatea economiei europene.

În acest context, subliniem importanța promovării unei competitivități durabile în cadrul Uniunii Europene, care nu poate exista fără o forță de muncă calificată și talentată și fără politici publice care să sprijine cu adevărat generațiile viitoare.

Prin urmare, măsurile menite să crească rata natalității și să asigure accesul egal la tratamentele pentru infertilitate ar trebui considerate o prioritate strategică la nivel european.

În calitate de membră a Parlamentului European și a Comisiei FEMM, sunt profund angajată în apărarea drepturilor femeilor, asigurarea accesului egal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă și promovarea unui echilibru corespunzător între viața profesională și cea privată.

Prin această scrisoare, doresc să solicit analizarea posibilității de a înființa un Fond European dedicat accesului la tratamente de fertilitate, competitivității și rezilienței demografice.

Acest Fond European ar putea contribui concret la:

– Sprijin financiar pentru cuplurile afectate de infertilitate, inclusiv cofinanțarea procedurilor de fertilizare in vitro.

– Reducerea inegalităților în ceea ce privește accesul la tratamentele pentru infertilitate între statele membre.

– Dezvoltarea și consolidarea infrastructurii și a serviciilor de îngrijire a copiilor, cu scopul de a facilita participarea femeilor pe piața muncii.

– Elaborarea unei metodologii pentru evaluarea impactului tendințelor demografice asupra competitivității.

Stimată Doamnă Președintă, sunt convinsă că un astfel de mecanism european reprezintă un răspuns concret și adecvat la una dintre cele mai mari provocări structurale cu care se confruntă Europa astăzi — declinul demografic accentuat — contribuind în același timp la egalitatea de șanse și la consolidarea competitivității europene.

Cu deosebit respect, Europarlamentar Gabriela FIREA, S&D

Co-semnatari:

MEP Dragoș BENEA

MEP Gheorghe CÂRCIU

MEP Andi CRISTEA

MEP Vasile DÎNCU

MEP Maria GRAPINI

MEP Claudiu MANDA

MEP Ștefan MUȘOIU

MEP Victor NEGRESCU

MEP Dan NICA

MEP Mihai TUDOSE

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati