Gala Smart City Industry Awards VII – Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a acordat premiile Categoriei Urban Age – FOTO

Palatul Parlamentului a găzduit cea de-a VII-a ediţie a Galei Smart City Industry Awards, un eveniment de excepție organizat de Asociaţia Română Smart City – ARSC, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Au cuvântul în deschidere Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSC, Marius Humelnicu, Senator, Președinte, Comisia IT&AI şi George Tuță, Chestor, Președinte Comisia pentru Automatizare și Viitorul Muncii Camera Deputaților.

Tema principală a Galei a fost „Sustenabilitatea”! Ediția din acest an a fost și o ocazie de a recunoaște și premia persoanele, instituțiile și companiile care au reușit să se adapteze contextului actual, să digitalizeze și să implementeze tehnologii inovatoare pentru a ajuta comunitățile să se dezvolte.

În cadrul secţiunii Urban Age, prezentată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă (Preşedinte Alexandra Dobre) au fost acordate premiile pentru acest an.

  • Laureații au fost Măriuca Ivan, Președinte şi Membru Fondator al Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă România, Flaviana Rotaru, Presedinte ROHEALTH – Health and Economy Cluster, Irinuca Văduva, Director General ECDL (European Computer Driving Licence) România, Hubert Petru Ștefan  Thuma, Președintele Consiliului Judeţean Ilfov şi Dany EL-Khalil, COO&Executive Board Member Next Gen Farming.

Viitorul poate fi Smart, chiar și pentru persoanele de vârsta a treia!”

La nivel European, fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze și să deveni o problemă stringentă, care necesită atenție și soluții” – a spus Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă în deschiderea sesiunii.

”În timp ce în statele Europe se vorbește tot mai despre despre îmbătrânirea activă și despre programme tot mai ample de incluziune socială a persoanelor vârstnice, în România, din păcate, acestea sunt tratate ca dependente de ajutor, consumatoare de bugete, o povară financiară prea mare de dus pe umerii economiei. Uităm însă că prin grija lor, noi avem astăzi un univers în care să evoluăm, să dezvoltăm, să fim și acționăm SMART. Trăim într-un timp în care pericolul uitării de noi și de cei de lângă noi, pândândește în fiecare clipă a vieții noastre. Abandonați de multe ori mult prea ușor printre lacrimi și suspine, simțind nevoile acestor vremuri într-o adâncă tăcere, de teamă să nu ne deanjeze pe noi cei ancorați în preocupări commode și mondene,  grija față de cei care au ne-au dăruit lumea în care trăim, cu bune și rele, devine o necesitate.

Cât de uitați se simt ei în preocupările  noastre și cât de văduviți suntem noi de pierderea comunicării permanente cu ei. Căutăm viitorul printre stele și planete, în timp ce abandonăm puntea de legătură cu trecutul nostru, fără însă a realiza că doar trecutul poate asigura calea către stele, iar cei care dețin tainele acestui trecut sunt părinții și bunicii nostri, care poartă pe umerii lor destinele unei societăți. Acum e timpul nostru să fim responsabili pentru ei. Este timpul nostru să-i ținem de mână pe seniorii noștri, să facem alături de ei mai mulți pași, să le ascultăm cu luare aminte cuvintele și să le arătăm că lumea noastra este și va fi mereu și a lor. Asigurându-le o îmbătrânire activă, acești oameni pot contribui la dezvoltarea societății din punct de vedere social și economic. Un oraș inteligent, cu autorități implicate și o strategie națională revizuită, ar putea oferi seniorilor exact instrumentele de care au nevoie pentru a rămâne activi și după vârsta de pensionare. Crearea unor rețele de servicii specifice pentru vârstnici, creșterea funcționalității centrelor multifuncționale la nivel local și național, dar și alfabetizarea digitală sunt doar câteva dintre direcțiile care pot duce către o îmbătrânire activă în România.  Este nevoie să dezvoltăm soluții inteligente care să poată oferi o conexiune socială puternică între comunitatea de vârsta a treia și noile standarde de viață impuse de evoluția tehnologică. Viitorul poate fi Smart, chiar și pentru persoanele de vârsta a treia!”

Iată care au fost Premiile Categoriei Urban Age acordate de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă și înmânate de Alexandra Dobre, Președinte, cu ocazia Gala Smart City Industry Awards 2023:

PREMIUL PENTRU UMANITATE – Măriuca Ivan, președinte Fundația Crucea Alb Galbenă România

”Trăim într-o societate în care din păcate, indiferenţa și nepăsarea sfidează umanul, dictând atitudinea între semeni” – a spus Alexandra Dobre în motivația acestui premiu. ”Pentru a construi o lume mai bună e nevoie de implicare, de suflet şi voinţă. Să dăruiești acesta este sensul vieții! Un zâmbet, o vorbă frumoasă, o mână de ajutor la nevoie.  De mai bine de 20 de ani aduce dovezi de iubire și umanitate, prin oferirea de servicii medicale de îngrijire la domiciliu persoanelor vârstnice. Este președintele Fundația Crucea Alb-Galbenă a României, prima organizație din România care a pornit acest demers valoros de a implementa servicii de îngrijire la domiciliu. Și în ciuda greutăților, nu a abandonat pe nimeni, continuându-și misiunea pentru care a păsăsit sistemul public de servicii medical, începând o altă viață”

PREMIUL PENTRU COMPETENȚĂ ÎN SERVICII SOCIALE – Hubert Petru Ștefan  Thuma, Președintele Consiliului Judeţean Ilfov

În februarie 2023 a debutat programul ”Ilfov zâmbește”, dedicat persoanelor vârstnice cu venituri mici, prin care Consiliul Judeţean Ilfov decontează până la 3.000 de lei pentru ”un zâmbet sănătos”.

Iată care a fost pledoaria pentru acest premiu atât de important și pentru un gest atât de semnificativ: ”Un zâmbet…Ceva atât de simplu, de firesc şi de propriu omului. O fereastră spre suflet, un gest pe care pe care-l facem de când e lumea, zilnic. Sunt oameni însă care au uitat ce înseamnă zâmbetul. Unii l-au pierdut printre lacrimi, iar alții printre ani. Se feresc, își duc mâna sau batista în dreptul buzelor și rostesc  scurt și greoi ce vor să spună. Apoi tac din nou. Din nou pentru mult timp. Pentru ei însă, pentru cei care au ajunși în toamna vieții și-au pierdut zâmbetul printre ani, cineva s-a gândit să readucă acest gest micuț din nou pe chipurile lor”.

PREMIUL PENTRU EXCELENȚĂ ÎN CERCETARE ȘI INOVARE MEDICALĂ – Clusterul ROHEALTH, reprezentat președinta FLAVIANA ROTARU

Strategia ”Europa 2020” subliniază importanţa creşterii inteligente, durabile şi favorabile incluziunii. Obiectivul Comisiei Europene este cel al unei  Europe care se bazată pe progres social, cunoaștere, dezvoltare rapidă şi durabilă. Prin îmbunătăţirea cooperării între mediul de afaceri, universităţi, instituţii de cercetare şi de stat acest deziderat poate fi atins. ”Forma de parteneriat popular în statele europene, insuficient exploatată în România este cea a clusterului” – a spus Alexandra Dobre.Clusterele inovative sunt o soluţie pentru pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltării regionale”. Acest lucru l-a dovedit ROHEALTH – Health and Economy Cluster – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie, fondat în anul 2015, devenit un adevărat centru al excelenței în cercetare și dezvoltare în inovație, vocea a 75 de membri angajați în protejarea unei dezvoltări sănătoase și durabile pentru generațiile viitoare.

PREMIUL PENTRU EDUCARE PRIN DIGITALIZARE – Irinuca Văduva, Director General ECDL (European Computer Driving Licence) România

Trăim într-o lume în care totul se schimbă. În fiecare zi. Trebuie să ținem pasul. Să ne îmbunătățim constant, să mergem mereu înainte. Viitorul nu este un dat. Depinde de noi să îl modelăm. Și nu doar pentru binele nostru, ci și pentru cel al oamenilor din jur. Vorbim continuu de digitalizare, de shopping online, de aplicații smart.

”Pentru noi, generațiile mai tinere aceste noțiuni sunt parte din viața noastră, dar pentru ei, generația reprezentată de bunicii sau poate chiar de părinții noștri sunt un noian de întrebări, în care de cele mai multe ori se pierd. Există oameni care deschid ușile acestui univers necunoscut. Ei au realizat primul program de digitalizare pentru Seniori. Ei sunt ECDL” – a spus Alexandra Dobre.

PREMIUL PENTRU IMPLICARE și SOLIDARITATE – Dany EL-Khalil, COO&Executive Board Member Next Gen Farming.

Integrarea seniorilor într-o comunitate adaptată nevoilor lor face în timp diferența între o viață în care aceștia trăiesc sau doar supraviețuiesc. Oferirea unor programe de relaționare, socializare sau petrecere a timpului liber într-un cadru familiar duce la îmbunătățirea calității vieții acestora. Seniorii reprezintă un grup important și în continua creștere din totalul populației, astfel că nu putem vorbi de o societate unită, aflată în plină dezvoltare, cu o creștere a stării de bine, fără ca această stare să fie împărtășită și de seniori.  Acțiunile pentru ei încă sunt privite cu reticență, ba de multe ori cu nepăsare. Există oameni, societăți, antreprenori tineri care prin susținerea pe o care o oferă acțiunilor dedicate seniorilor, dau o lecție de implicare dovedindu-și respectul pentru cei care au clădit lumea în care astăzi trăim. Iar unul dintre aceștia este Dany EL-Khali care, alături de echipa sa de la Next Gen Farming face minuni.

Siguranța cetățenilor în mediul urban și confortul celor vârstnici sunt elemente esențiale pentru crearea unor orașe smart, Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă fiind un susținător activ al unui mediu urban, care să ofere oportunități egale pentru toate categoriile de vârstă. De aceea, Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a venit la Smart City Industry Awards 2023, pentru a prezenta, discuta și aduce soluții pentru crearea unor orașe smart, sustenabile şi prietenoase, mai ales cu reprezentanţii vârstei a treia.

Smart City nu înseamnă doar tehnologie. Înseamnă capacitate de integrare, educație, investiții, dar, mai ales, empatie și bune intenții. Iar URBAN AGE reprezintă umbrela care va adăposti proiectele, programele și inițiativele noastre. Avem nevoie de educație, investiții, proiecte, viziune și strategie pe termen mediu şi lung, înțelegem urgențele persoanelor trecute de prima tinerețe şi faptul că fenomenul îmbătrânirii  populaţiei ia amploare, peste tot în lume” – Alexandra Dobre, Președinte Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Despre Smart City Industry Awards

Devenită deja tradiţie, şi ediţia din acest an a Galei Premiilor Industriei Smart City este un eveniment care îi conectează pe cei mai importanți „actori” din industria Smart City din România, care contribuie la dezvoltarea inteligentă a comunităților românești.  Industria Smart City din România a evoluat rapid în ultimii ani, iar digitalizarea a devenit o prioritate pentru autoritățile centrale și locale, mediul de afaceri și societatea civilă.

În anul 2019, Asociația Română pentru Smart City a lansat  „Carta 2030”, o iniţiativă care s-a dovedit a fi un pas important în direcția digitalizării României. Doi ani mai târziu s-a atins un nou nivel, cu peste 860 de proiecte și inițiative Smart City, iar anul trecut a fost depășit pragul de 1000 de proiecte.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati