Garda Civică pentru Mediu avertizează că Sistemului Garanție-Returnare (SGR) continuă să fie în pericol: ”Șansele să fie iar amânat sunt mari”

1
Foto: Facebook / Garda Civică pentru Mediu

Garda Civică pentru Mediu avertizează că Sistemului Garanție-Returnare (SGR) continuă să fie în pericol, iar șansele să fie iar amânat sunt mari.

  • Introducerea garanției de 50 de bani pentru fiecare PET, doză și sticlă de până la 3 litri, ar putea scuti natura de poluarea cu peste 6 MILIARDE de ambalaje de băuturi și că, după ani de zile de amânări, sistemul de colectare cu garanție ar trebui să devină funcțional în luna noiembrie a acestui an”, precizează Garda Civică pentru Mediu.

Potrivit sursei citate, în culise continuă jocul „murdar” împotriva implementării Sistemului Garanție-Returnare (SGR).

Garda Civică pentru Mediu notează că, potrivit unor surse, ”anumiți producători, dar și comercianți, dintre cei care sunt în bordul RetuRO SGR și care au influență asupra decidenților politici, încearcă să obțină, DIN NOU, amânarea SGR.”

Voluntarii de la Garda Civică de Mediu spun că poluatorii (producătorii de băuturi, îmbuteliatorii de apă la PET și marile lanțuri de supermarketuri) invocă motive legate de obținerea autorizațiilor de mediu pentru punctele de returnare și pentru centrele logistice pentru care nu au ales locația încă.

Aceștia atrag atenția că este ”o tactică mârșavă pe care o folosesc de ani de zile, încă de la dezbaterile publice din 2020” pentru a lungi discuțiile cu Ministerul Mediului și argumentează că aceste întrebări trebuiau puse în urmă cu 2-3 ani, când se evalua conceptul sistemului.

Astfel, potrivit sursei citate, pentru că ministrul Tánczos Barna nu știe cum să contracareze astfel de întrebări și nici nu ia măsuri drastice de penalizare a întârzierilor, ”le creează poluatorilor un mediu confortabil ca să amâne iar lansarea SGR.”

În acest sens, Garda Civică pentru Mediu îl întreabă pe premierul Nicolae Ciucă de ce un astfel de proiect, care trebuie implementat la nivel național, are o importanță atât de mică pe agenda Ministerului Mediului?

  • ”De ce Statul, prin ministerul de resort, în calitatea sa de acționar al RetuRO SGR, nu inițiază discuții și dezbateri publice în care să indice progresul real al implementării SGR precum și provocările întâmpinate? Ministerul Mediului se rezumă la 2-3 fraze de PR, din când în când, și cam atât. Cât credeți că o să mai țină păcăleala cu SGR, stimați domni guvernanți?”, precizează sursa citată.

De asemenea, Garda Civică pentru Mediu are câteva întrebări punctuale pentru ministrul Mediului, ”la care sperăm să răspundeți pentru cetățenii acestei țări, dincolo de PR-ul politic pe care vi-l faceți pe tema SGR”:
1. Câte magazine preiau astăzi ambalajele? Există o hartă în timp real cu punctele de returnare deja create?
2. Când publicați ordinele de ministru restante? Producătorii de băuturi spun că nu pot definitiva implementarea fără ordinele dvs. de ministru.
3. Cine va recicla cele 6 miliarde de ambalaje colectate? Se vor recicla în Romania sau vor merge la export?
4. Care sunt consecințele dacă nu se lansează SGR în noiembrie 2023?
5. De ce nu participă CEO-ul RetuRO SGR la discuțiile publice despre SGR? Ce experiență în domeniu are doamna @Gemma Webb, cea care ocupă această funcție?
6. Ce pași concreți a făcut RetuRO SGR până acum și ce pași au mai rămas de făcut? Vă încadrați în termenul de implementare?
7. Când începe campania de informare a cetățenilor despre ce înseamnă SGR.
8. Unde pot returna consumatorii ambalajele de băuturi în acest moment?

 

1 COMENTARIU

  1. Când vine vorba de Sistemul Garanție-Returnare, NIMIC nu e ceea ce pare!
    Conferințe peste conferințe și promisiuni peste promisiuni, dar noi știm din surse sigure că Ministerul Mediului, împreună cu unii dintre marii poluatori cu PET-uri (producători de băuturi și supermarketuri), pregătesc o nouă AMÂNARE a Sistemului Garanție-Returnare (SGR). Asta, evident, contrar promisiunilor și mesajelor publice. Jocul „murdar” de culise continuă…

    Tánczos Barna, 6 aprilie 2023, despre SGR:
    „Ceea ce vă pot spune este că pe 30 noiembrie sistemul porneşte în stadiul în care va fi. Pe 30 noiembrie sistemul porneşte şi nu mai prelungim”.

    Iată ce am aflat pe surse și care e situația reală din culisele ministerului mediului:
    Din păcate se intenționează întârzierea SGR, deși din punct de vedere al comunicării publice se creează impresia FALSĂ că lucrurile par să fi intrat „în linie dreaptă”. Surse apropiate ministerului spun că SGR ar putea fi amânat (a patra oară în ultimii 3 ani) până în iunie 2024.

    În acest moment au loc fel de fel de discuții printre marii producători, marii retaileri, dar și micii retaileri, legate de costuri și claritate. Foarte puține îngrijorări ale acestora sunt pe bună dreptate. Majoritatea sunt argumente FALSE prin care se încearcă tergiversarea SGR în România, din nou și din nou…
    Dar dincolo de argumentele subiective ale poluatorilor în favoarea întârzierii lansării SGR, nimeni nu înțelege cum poate pretinde ministerul mediului disciplină din partea companiilor private, când tocmai ministerul este cel care NU respectă prevederile legale?! Iar aici nu este vorba doar de Ministerul Mediului, ci și de Guvernul României, în frunte cu domnul Prim-ministru Nicolae Ionel Ciucă și RMDSZ.

    O nouă amânare a SGR înseamnă NESERIOZITATE din partea TUTUROR GUVERNANȚILOR și decidenților politici. Și o minciună ELECTORALĂ atât pentru Partidul Social Democrat cât și pentru Partidul Naţional Liberal. pentru că demararea SGR este în așa-zisul program de guvernare.
    Cine din partea ministerului poate motiva o întârziere a ordinului de ministru cu peste, ATENȚIE!, 470 zile, conform HG 1074, Art 23 alin. 8:
    „Metodologia raportărilor prevăzute la alin. (4)-(7) vă fi stabilită prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”
    Poate ne explică domnul ministru al mediului cum se poate crea un soft de raportare fară să se știe ce cerințe sunt?!

    Din inacțiunea ministerului se deduce clar intenția de întârziere a lansării SGR în România, din nou!
    Deși în repetate rânduri ministrul a menționat în intervențiile televizate că aceste ordine vor fi aprobate în „2-3 săptămâni” nu se știe ce se întâmplă cu ordinele de ministru din HG 1074, acte normative fără de care producătorii de băuturi și comercianții nu se pot organiza în ritmul necesar lansării sistemului în Noiembrie 2023.
    Art. 24 alin. 4
    „Simbolul care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare va fi aprobat prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pe baza propunerii elaborate de administratorul SGR, care va îndeplini formalitățile necesare pentru dobândirea drepturilor de proprietate intelectuală aferente și transferarea acestora, în termen de maximum un an de la înregistrarea lor, către autoritatea centrală de mediu, care va deține aceste drepturi.”
    Care este necesitatea acestui simbol? Cu cât timp înainte trebuie pus la dispoziția producătorilor și comercianților? Dacă încă nu e pus la dispoziția lor, mai pot aceștia să se pregătească în timp util?
    Art 27 alin. 2
    „Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor reglementările prevăzute la …………… art. 25 alin. (2) Procedura de control și atribuțiile Comitetului de supraveghere în cadrul sistemului de garanție-returnare vor fi stabilite de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”
    Recent a fost aprobată prin HG, dar ATENȚIE!, cu întârziere de peste 400 de zile!!!
    Art 27 alin 3
    „Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor metodologia de calcul al tarifului de administrare prevăzut la art. 15 și al tarifului de gestionare prevăzut la art. 16.”
    Cum pot producătorii și comercianții să bugeteze cheltuielile în 2023 (an deja început) și costurile cu SGR, dacă nu au claritate asupra metodologiei și implicit a tarifelor de administrare și gestionare?
    Întrebările sunt logice și deducțiile de asemenea.
    Este nevoie de implicare din partea ministerului! Ministrul Mediului TREBUIE să treacă de la vorbe la fapte! Și mai ales să NU mai fie un exemplu NEGATIV pentru poluatori, atunci când vine vorba de aplicarea și respectarea legii.
    În rest, rămânem cu speranța că cineva își va face treaba și continuăm să fim vigilenți, fără a cădea în capcanele de PR politic. Până când SGR nu devine 100% funcțional la 30 noiembrie 2023, toate vorbele și promisiunile guvernanților pot fi încadrate la MINCIUNI electorale și nimic mai mult!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version