Grupul Evofarm cumpără 22 de farmacii de la Farmacia de la Țară. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a autorizat tranzacţia prin care grupul Evofarm intenţionează să preia 22 de farmacii aparţinând companiei Farmacia de la Ţară SRL.

”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care grupul Evofarm intenţionează să preia 22 de farmacii aparţinând companiei Farmacia de la Ţară SRL”, anunţă autoritatea de concurenţă.

  • Cele 22 de farmacii ce urmează a fi preluate de grupul Evofarm sunt localizate în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi Teleorman.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

”În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, precizează autoritatea de concurenţă.

Grupul Evofarm este prezent pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice şi parafarmaceutice prin magazine specializate, precum şi pe piaţa comerţului cu ridicata.

Farmacia de la Ţară SRL este prezentă, de asemenea, pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice şi parafarmaceutice prin magazine specializate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati