Heiuș, ANAF: Un român a vândut anul trecut online cosmetice de 44 de milioane de lei, fără să declare banii

0
Imagine de Lubov Lisitsa de la Pixabay

O singură persoană din România a vândut anul trecut online produse cosmetice de 44 de milioane de lei, fără să declare încasările obținute astfel, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.

  • ”O singură persoană a vândut, anul trecut, produse cosmetice de 44 de milioane de lei, fără a declara acest lucru undeva”, a spus Heiuș.
”Din păcate, la primul termen de depunere a Declaraţiei 395 – firmele de curierat, pe analizele pe care le-am făcut, am constatat nişte lucruri pe care le previzionam”, a afirmat Lucian Heius, într-o conferinţă de presă.

Peste 20.000 de români nu au declarat încasări online de 2 miliarde de lei

”Peste 20.000 de oameni care au vândut prin acest mecanism, cumulând împreună 2 miliarde de lei, nu au depus nicio declaraţie. Cel mai mult a fost o persoană care a vândut anul trecut de 44 de milioane de lei produse cosmetice fără să depună nicio declaraţie”, a adăugat preşedintele ANAF.

Potrivit acestuia, după depunerea declaraţiilor de către firmele de curierat, această persoană a fost identificată, pentru că s-a plătit ramburs: ”Este clar că este un loc unde se produce evaziune fiscală, plata cu numerar, inclusiv pentru comerţul online”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version