IGSU avertizează: Pericolul din timpul fermentării mustului

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția asupra pericolului din timpul producerii mustului, în această perioadă a anului. Pompierii au intervenit într-o localitate din Bacău pentru salvarea unei femei de 80 de ani, care căzuse în beciul casei sale, cel mai probabil după o intoxicație cu gaze rezultate din fermentația mustului.

Pompierii au fost solicitați să intervină luni, 3 octombrie, în localitatea băcăuană Balcani, în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112.

„Apelantul anunța faptul că o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 80 de ani a căzut în beci. De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.

Victima a fost scoasă conștientă la suprafață de forțele de intervenție, cu suspiciune de intoxicație cu monoxid de carbon, și a fost preluată de echipajul medical aflat la fața locului.

Pe această cale, pompierii trag un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe cetățeni să respecte o serie de măsuri simple, însă esențiale pentru a evita incidentele, precum intoxicația cu gazele rezultate în urma procesului de fermentație a mustului.

– Nu puneți mustul la fermentat în spații închise;

– Nu intrați în încăperile în care fierbe vinul, fără să asigurați o ventilație corespunzătoare;

– Anunțați pe cineva că urmează să intrați într-o astfel de încăpere.

„Ziua de ieri a fost solicitantă pentru pompierii militari din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Prahova, Mureș, Cluj și Iași. O misiune care a necesitat atenție sporită din partea salvatorilor băcăuani a avut loc ieri, în localitatea Balcani. Echipajele de intervenție au fost solicitate să acționeze pentru extragerea unei persoane căzută în beci”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a IGSU.

Cum poate ucide mustul

Atunci când mustul fermentează, specialiștii îi sfătuiesc pe oameni să verifice nivelul oxigenului din încăperea în care intră, eventual cu o lumanâre aprinsă, care se va stinge dacă nu există suficient oxigen.

Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, butoaiele cu must NU trebuie depozitate în beciuri sau spații care nu au căi de aerisire.

„Procesul de fermentare trebuie să se realizeze în spaţii deschise sau bine aerisite. Dacă fermentarea se produce totuși într-un spațiu închis, este interzisă intrarea fără o aerisire în prealabil. Mai concret, deschizi ușa să intre aer de afară și aștepți minim jumătate de oră până vei intra!”, spun specialiștii de la IGSU.

La rândul lor, medicii arată că gravitatea acestui tip de intoxicaţie e dependentă atât de organism, cât şi de durata sau intensitatea expunerii.

Aspectele clinice pot varia de la simple ameţeli, cefalee, greţuri, vărsături până la sincopă, asociată sau nu tulburărilor cardiace sau respiratorii. Cazurile severe pot merge până la comă şi deces, și nu puține au fost situațiile care s-au înregistrat în fiecare toamnă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati