În perioada interbelică, transportul public a jucat un rol esențial în conturarea vieții de zi cu zi a locuitorilor din București. Transformările în dezvoltarea urbană au avut în centrul său Societatea de Transport București, transmite instituția într-o postare pe Facebook.
Tramvaiele electrice, simboluri ale progresului, au devenit coloana vertebrală a transportului public, acoperind cartierele cu o rețea extinsă și bine organizată. În 1929, capitala a spus adio tramvaielor trase de cai, semn al unei epoci apuse, înlocuindu-le cu vehicule rapide și eficiente, ce promiteau o mobilitate accesibilă pentru toți.
Introducerea autobuzelor în 1921 a marcat începutul diversificării mijloacelor de transport, acestea deservind zonele mai puțin dezvoltate sau mai greu accesibile. În doar câteva decenii, STB a reușit să gestioneze cu succes o flotă de 589 de autobuze, răspunzând nevoilor unui oraș în continuă expansiune.
Într-o conferință din 1935, directorul general al STB, Gh. Em. Filipescu, a subliniat esența acestei perioade de creștere urbană accelerate, în special în zona periferică, astfel, spunea domnia sa:
“Nu putem împiedica sau limita dezvoltarea orașului până la anumite bulevarde de centură. Cu cât mijloacele de transport se dezvoltă, cu atât mai multă lume are la îndemână posibilitatea de a se deplasa de la un loc la altul.” O remarcă ce evidențiază legătura indisolubilă dintre transportul public și dezvoltarea urbană.
De remarcat este faptul că, studiile inginerului Giese au adus un argument de necontestat în favoarea transportului public: un pasager într-un tramvai ocupa de 20 de ori mai puțin spațiu pe stradă decât un pasager într-un automobil personal. O constatare valabilă chiar și în zilele noastre, când mobilitatea urbană rămâne o provocare majoră.