Înainte de EURO 2020, Radu Mihaiu salvează toaletele din Sectorul 2: Le vom redeschide

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat că va redeschide în cel mai scurt timp toate toaletele pe care PMB nu își mai permite să le țină deschise chiar înainte de venirea turiștilor la EURO 2020.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că va redeschide toaletele publice închiriate de Municipalitate care s-au închis din lipsă de fonduri şi că autoritatea locală va prelua cheltuielile.

„Probabil mulţi dintre voi aţi observat că multe toalete publice din sector au intrat brusc la ‘iernat’. (…) Toate aceste toalete erau închiriate de către Primăria Generală. Având în vedere că bugetul lor e acum în piuneze şi sunt multe găuri din urmă de acoperit, au oprit aceste contracte pe motiv de lipsă de fonduri, iar toaletele au fost închise. Vom prelua noi această cheltuială, ca să nu lăsăm sectorul descoperit.

Şi le vom redeschide pe toate în cel mai scurt timp. Deja au fost puse în funcţiune o parte din ele. Aşa se întâmplă după 4 ani de pârjol marca Firea. Ca exemplu, pentru aceste toalete noi vom plăti azi cu 25% mai puţin decât plătea până mai ieri PMB pe baza contractului primit moştenire”, a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati