Încep seminariile gratuite Sun Talks – ediția de primăvară

Antoneta Galeș și Dhaniel Nora vin la Sun Talks, în Sun Plaza, pe 13 și 20 aprilie, pentru a vorbi despre arta trăitului frumos în familie, ingredientele care fac relațiile puternice și elementele care creează  decoruri elegante la mesele festive.

  • Pe 13 aprilie, de la ora 11:00, Antoneta Galeș dezvăluie „Ingredientele pentru familii cochete”. Relațiile bune ne umplu de energie, de aceea este important să fim înconjurați de cei dragi – familie, prieteni – să găsim bucurie în fiecare întâlnire și să fim recunoscători pentru ceea ce avem.

Antoneta este trainer, coach, art-teraut Phronetik și formator pentru facilitatori în sănătate mintală. Are o  experiență de peste 25  de ani în dezvoltare personală și a echipelor, este și scriitoare (sub numele Tony Mott) și autoarea „Caietului Fericirii”, care antrenează capacitatea de a face față mai bine încercărilor vieții, aduce claritate mintală și liniște în suflet.

  • Pe 20 aprilie de la ora 11:00, Dhaniel Nora explică elementele esențiale pentru „Frumusețea mesei de sărbători”, ordinea și rolul lor pe masă. Mesele de sărbătoare merită o atenție sporită, mai ales că adună în jur toți membrii familiei, dar și pentru că masa include acele detalii care fac atmosfera caldă și primitoare pentru ca toți invitații să se simtă confortabil și special.

Dhaniel Nora este artist floral și influencer ”pasionat de tot ce-i mai fain în lume: zâmbete, oameni și flori”,așa cum spune el. La 23 de ani a ales să renunțe la pregătirea sa în domeniul bancar, pentru a urma calea pasiunii sale pentru flori și design, iar acum conduce atelierul Purple Flowers, unde își eliberează creativitatea în fiecare zi.

Ambele seminarii au loc la Sun Plaza, în zona centrală de la etajul 1.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati