Inspecția Muncii, amenzi de peste 3 milioane de lei, după ce a depistat persoane din Arad și București care lucrau la negru

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 2 – 13 septembrie, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 3.520.350 de lei. Au fost depistate 172 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale, dintre acestea 20 erau din judeţul Arad şi 15 din Bucureşti.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 1.993 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 2.942.200 de lei, din care 2.400.000 de lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 420 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.533 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 578.150 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 290 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 140 au avut loc în Bucureşti, 30 în Timiş şi 28 în judeţul Cluj.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati