Jessie Baneș a dat față în față cu ursul, la filmările videoclipului pentru noua sa piesă, “România suverană”

1

Jessie Baneș și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că, în prag de sărbătoare, chiar în Săptămâna Mare, perioadă de mare însemnătate pentru creștini, va lansa piesa „România Suverană”, o melodie specială, cu un mesaj puternic, dedicată în special românilor aflați în pribegie.

Artista Jessie Baneș a lansat noua ei piesă, „România Suverană”, în care vorbește despre românii din diaspora și despre golul lăsat de aceștia în sufletul familiei, dar și în „sufletul” rănit al României.

Videoclipul piesei, ce poate fi urmărit pe canalul de Youtube al artistei (Jessie Baneș), a fost filmat într-un cadru feeric, în județul Prahova, pe Muntele Roșu.

 

Filmările nu au fost lipsite de peripeții!

Jessie Baneș le-a povestit fanilor că ea și echipa sa au avut parte de o întâlnire complet neașteptată, într-un loc ce părea pustiu și neumblat de oameni:

Cu multă bucurie vă anunț, dragi prieteni, că am lansat o nouă melodie de suflet, pentru toți frații noștri aflați în pribegie. ‘România Suverană’ este o melodie de care o să-mi amintesc cu siguranță toată viața. În primul rând pentru că are un mesaj real și dur, ce zugrăvește imaginea tristă a unei Românii divizate, care își caută frații plecați peste hotare, dar și prin prisma unei întâmplări șocante, care a avut loc la filmările videoclipului.

Așa cum v-am obișnuit, aleg tot timpul peisaje reprezentative pentru țara noastră când filmez videoclipurile pieselor mele. Sfătuindu-mă cu echipa mea de filmare, am hotărât ca, de data aceasta, să mergem la Muntele Roșu, o locație impresionantă, cu un peisaj de poveste, dar unde, din păcate, am avut surpriza neplăcută să vedem că este o zonă părăsită și probabil frecventată doar ocazional de drumeți, întrucât nu există nicio locație unde să te oprești să mănânci sau să înnoptezi. Am oprit mașina și ne-am apucat de treabă. Vremea ținea cu noi, soarele strălucea, era liniște și ne bucuram de peisaj.

După 2 ore de filmat, când eram deja pe finalul înregistrărilor, am avut parte de șocul vieții noastre! În depărtare am avut surpriza să îl vedem pe Martinel, un urs brun care căuta probabil ceva de mâncare în zonă, iar, cum nu erau turiști care să-l sperie, a înaintat curajos către noi, deși nu făceam prea multă gălăgie. Norocul nostru a fost că l-am văzut din timp, așa că am apucat să fugim repede și să ne adăpostim în mașină. Am tras o sperietură zdravănă și cu siguranță că atât eu, cât și toată echipa de filmare ne vom aminti de peripețiile pe care le-am trăit în acea zi, dar îi mulțumim Lui Dumnezeu că am scăpat doar cu șocul și că nu s-a întâmplat nimic grav.

Poate că, dacă nu l-am fi văzut din timp aș fi fost prima artistă din România care ar fi filmat un videoclip împreună cu un urs în libertate, până la urmă un simbol al frumoasei noastre țări”, a povestit artista.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version