Octavian Jurma: Sunt județe care vor fi nevoite să închidă școlile, la două săptămâni după deschidere – GRAFIC

Cercetătorul Octavian Jurma a vorbit, într-o postare pe Facebook, despre evoluția pandemiei de COVID-19. El spune că multe unități de învățământ se vor închide la două săptămâni de la debutul noului an școlar, în ciuda faptului că autoritățile au ridicat pragul de incidență la 6 și au anunțat că se merge pe principiul „școlile se deschid primele și se închid ultimele”.

„Azi (marți, n.r.) judetul Ilfov a ajuns si oficial la incidenta de 1 la mie. Bucuresti are astazi 221 de cazuri in vreme ce intraga tara avea 152 de cazuri acum exact o luna, pe 1 august. Bucuresti va depasi oficial incidenta la 1 la mie probabil pana la finalul acestei saptamani (iar pe cea de 2 la mie in 2 saptamani).

Inainte de valul 3 depasirea acest prag ar fi atras multa atentie si agitatie pentru ca e pragul la care clasele incepeau sa intre in online dupa o strategie atent gandita de Ministerul Santatii in cloaborare cu Ministerul Educatiei. Acum acest prag a fost ridicat la 6 la mie fara nici o alta masura compensatorie de siguranta si triaj epidemiologic”, a scris Octavian Jurma, pe Facebook.

„Tulpina Delta este de două ori mai infecțioasă și mai periculoasă”

Cercetătorul spune că tulpina Delta este de două ori mai infecțioasă și mai periculoasă decât varianta Alpha a SARS-CoV-2, context în care a prezentat o prognoză actualizată a incidenței în fiecare județ, actualizată la începutul săptămânii.

„Este o prognoza [foarte] optimista dar chiar si asa observam cum basculeaza imaginea spre rosu in a doua jumatate a lunii septembrie chiar si fara a lua in calcul deschiderea scolilor. Daca adaugam si impactul scolilor, sunt judete importante care vor depasi 6 la mie si vor fi nevoite sa inchida scolile, la 2 saptamani dupa deschiderea lor. Nu e de altfel nici o supriza ca pandemia ne prinde cand incercam sa blufam cu santatea oamenilor pe masa”, a adăugat expertul.

Problema cea mai mare cu valul 4 al pandemiei, spune el, este că nu pare să dezvolte o perioadă de platou ca valul 2.

„Asta face ca incidenta la 14 zile sa fie puternic inselatoare. E ca si cum ai fi fost sapamana trecuta in frigider si saptamana asta in cuptor dar cei care masoara temperatura medie din afara camerei te asigura ca in medie esti la temperatura ideala”, a mai afirmat Octavian Jurma.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati