Klaus Iohannis va găzdui, vineri, la Palatul Cotroceni, Summitul B9

Președintele Klaus Iohannis va găzdui Summitul Formatului București 9 (B9), care se va desfășura vineri, 10 iunie, la Palatul Cotroceni. La eveniment va participa, în calitate de invitat de onoare, și secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Evenimentul este organizat la invitația Președintelui României și a Președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, ca inițiatori ai acestui format, și se va desfășura cu prezența la București a celorlalți șefi de state din Formatul București, precum și a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială, reuniunea la vârf a statelor din Formatul București 9 are o importanță deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei și a provocărilor comune și multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum și întreaga regiune euroatlantică.

Formatul B9 și-a demonstrat în numeroase rânduri și continuă să își demonstreze valoarea adăugată pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, fiind o platformă deosebit de utilă de coordonare și consultare eficientă a Aliaților de pe Flancul Estic, precum și la nivel transatlantic.

Astfel, agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 – 30 iunie 2022, și va aborda, în mod prioritar, consecințele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei și răspunsul Alianței la acestea. Președintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată și unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

De asemenea, Președintele României va evidenția faptul că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale Alianței cel puțin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambițios și ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca amenințare la adresa NATO și să consolideze Alianța pe toate palierele, pentru a face față tuturor provocărilor prezente și viitoare.

Continuarea sprijinului pentru creșterea rezilienței Ucrainei și a partenerilor din Vecinătatea Estică în fața amenințărilor și provocărilor cu care se confruntă aceștia, precum și politica NATO a „Ușilor Deschise”, inclusiv în ceea ce privește procesul de aderare al Finlandei și Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuțiilor la nivel înalt.

Formatul București 9 (B9) este o inițiativă lansată de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati