NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Lucrările de la Podul Constanța se apropie de final. Când va fi redeschis traficul pe două benzi pe sens

Lucrările de la Podul Constanța, parte din Lotul 4 al proiectului de modernizare a infrastructurii de tramvai, avansează, iar șantierul din această zonă ar urma să fie închis în jurul datei de 15 octombrie.

Primăria Capitalei anunță că traficul va reveni la două benzi pe sens după finalizarea intervențiilor care au dus la restrângerea circulației.

Șantierul de la Podul Constanța ar putea fi închis în octombrie

Lotul 4 se întinde pe aproape 8 kilometri și include zone de pe Bulevardul Mihalache, Calea Griviței, Bulevardul Bucureștii Noi, Bulevardul Gloriei și mai multe străzi adiacente.

Potrivit Primăriei Capitalei, lucrările sunt în grafic și au termen de finalizare în 2027. Constructorul s-a mobilizat însă suplimentar, inclusiv în weekend, pentru ca intervențiile din zona Podului Constanța să fie finalizate mai rapid.

Autoritățile estimează că șantierul din zona Podului Constanța va fi închis în jurul datei de 15 octombrie.

Ce lucrări au fost făcute la linia de tramvai

În zona Podului Constanța, muncitorii au montat traversele și șinele și au instalat sistemele de calaj necesare pentru aducerea șinelor la nivelul asfaltului.

În această perioadă se fac măsurători și ajustări la milimetru, atât pentru înălțimea șinelor, cât și pentru distanța dintre acestea, arată PMB.

Etapele următoare presupun turnarea a două straturi de beton și două straturi de asfalt.

Traficul va reveni la două benzi pe sens

Intervențiile sunt importante pentru circulația din zonă, deoarece lucrările au redus traficul la o singură bandă pe sens, într-unul dintre punctele intens circulate ale Capitalei.

Primăria spune că a solicitat urgentarea lucrărilor tocmai pentru ca circulația să poată reveni cât mai repede la două benzi pe sens.

Patru probleme care au îngreunat lucrările

Constructorul spune că intervențiile de la Podul Constanța au fost complicate de condițiile din teren și de mai multe situații neprevăzute.

Printre principalele probleme întâmpinate se numără:

  • Ploile abundente, care au provocat acumulări importante de apă în zona de lucru de sub pod;
  • Lucrări suplimentare de consolidare, apărute în timpul intervențiilor, precum și necesitatea decopertării unei plăci masive de beton. Situația a dus la modificarea soluției tehnice pentru realizarea infrastructurii;
  • Spațiul foarte restrâns de lucru, care limitează accesul și manevrarea utilajelor;
  • Imposibilitatea închiderii intersecției cu Strada Carpați, ceea ce a impus menținerea circulației în zonă și a complicat organizarea șantierului.

Podul Constanța ar putea fi lărgit din 2028

Primăria Capitalei anunță și un proiect separat pentru creșterea capacității de circulație pe Podul Constanța.

Pentru început, municipalitatea intenționează să contracteze studiul de fezabilitate. Proiectul va presupune și exproprieri, urmând ca ulterior să fie organizată licitația pentru proiectare și execuție.

Potrivit estimărilor prezentate de Primărie, lucrările de lărgire a carosabilului ar putea începe în 2028.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati