„M de la Murphy” la Amfiteatru Teatrului Național București

M de la Murphy” sau producţia cu numărul 16 de la 9G la TNB, programul dedicat în exclusivitate tinerilor neangajaţi în instituţii de spectacol, lansat de Naţionalul bucureştean în 2014, are premiera în 15 Septembrie, sus pe teatru, la Amfiteatru TNB.

Conceptul, regia şi coregrafia sunt semnate de Andrea Gavriliu, un artist al cărui nume este cunoscut oamenilor de teatru şi de dans, ea semnând colaborări cu unii dintre cei mai în vogă regizori ai momentului: Radu Afrim, Mihai Măniuţiu, Andrei Şerban. Cu Teatrul Naţional din Bucureşti nu este la prima întâlnire, coregrafia unor spectacole importante din TNB fiind creaţia ei: Hoţi de Dea Loher şi Pădurea spânzuraţilor după Liviu Rebreanu (ambele în regia lui Radu Afrim).

Actriţă, coregrafă, dansatoare şi regizoare (cât şi când trebuie), Andrea Gavriliu a semnat un spectacol inteligent, plin de umor, în aceeaşi măsură şi teatru, şi dans, unde joacă alături de Ştefan Lupu din 2013, premiat la multe festivaluri şi distins cu Premiul Special pentru teatru-dans la Gala UNITER din 2014: Zic Zac.

„M de la Murphy” o lansează într-o zonă diferită faţă de ceea ce a lucrat Andrea Gavriliu până acum, dar poartă aceeaşi amprentă personală a obsesiei către mişcări perfecte, structură clară, improvizaţie controlată, alunecarea în comic atunci când te aştepţi mai puţin. Iar tema aleasă, Legea lui Murphy, este ofertantă, universal-aplicată şi verificată (de noi toţi). Limbajul propus devine accesibil prin cei 8 actori-performeri – Alexandru Chindriş, Eva Danciu, Roxana Fânaţă, Mariana Gavriciuc, Pedro Aurelian Gâfei, Flavia Giurgiu, Ciprian Valea, Tavi Voina -, care susţin cu o energie debordantă ideile, formele, joaca şi fatalitatea celebrelor ziceri ale lui Murphy. Acest cerc al privirii ironice este închis de obiectele simbolice sau semnele plastic-teatrale create de scenograful Alexandru Petre şi controlate prin lumini misterioase de Cristian Şimon.

Un spectacol de teatru fizic, cu mult dans şi mult umor, unde corpul şi vocea performerilor – actori şi dansatori – devin limbaj comic, susţinut de un play-list muzical reconfortant, variat şi acaparator. Dansul şi mişcarea se manifestă într-un uriaş puzzle dinamic.

Şi, cum viaţa este ceea ce ni se întâmplă în timp ce ne facem alte planuri şi cum a greşi este uman, dar şi mai uman este să dai vina pe alţii şi pentru că, în definitiv, dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost, spectacolul „M de la Murphy” se joacă ironic cu fatalitatea de zi cu zi şi face haz de necaz.

„Având în vedere CV-ul artistic al Andreei Gavriliu, prezenţa ei în Programul 9G pare cumva atipică. Şi chiar este, dacă ne gândim că mulţi dintre artiştii incluşi la 9G de-a lungul celor şase ediţii au fost tineri creatori mai puţin cunoscuţi şi fără o mare experienţă de scenă la acel moment. Mulţi dintre regizorii tineri care astăzi au spectacole apreciate în teatre au trecut pe la 9G, având ocazia să propună idei curajoase la Sala Mică. Poate că ceea ce reprezintă acum prezenţa Catincăi Drăgănescu, a lui Andrei Măjeri, Horia Suru, Ştefan Lupu, Radu Iacoban, a Elenei Morar sau Iris Spiridon se datorează şi dezbaterii, controversei, spargerii unor bariere instituţionale pe care Programul 9G şi le-a asumat încă de la lansare. În situaţia Andreei Gavriliu povestea este diferită. Spectacolul ei face parte dintr-o altă perspectivă a 9G-ului. Ştiind că teatrele îi propun spectacole de autor şi nu mai are nevoie de confirmare, după ce proiectul a fost ales pentru 9G, prima întrebare a fost: De ce 9G? Răspunsul ei: Pentru că îmi doream să lucrez cu echipa mea ideală, fără temă dată, fără nimic impus. 9G la TNB este singurul program oferă această libertate”, a declarat Cristiana Gavrilă, coordonatorul Programului 9G la TNB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati