Mahler, despre numărul mare de români vaccinați în ultimele zile: Populaţia a înţeles că vaccinul reprezintă soluţia

Beatrice Mahler a declarat, cu privire la numărul mare de persoane care s-au vaccinat în ultimele zile, că populația a înțeles că imunizarea reprezintă soluția pentru normalitate. „Până vineri, ochii celor din sistemul de sănătate au plâns. De vineri, un ochi râde”, a transmis duminică managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, scrie digi24.ro.

„Până vineri, ochii celor din sistemul de sănătate au plâns. De vineri, un ochi râde, unul plânge pentru că populaţia a înţeles, poate, pentru prima dată în ultimele luni, că vaccinul reprezintă soluţia pentru normalitate, soluţia care îi protejează. De ce un ochi plânge? Pentru că, în continuare, pacienţii sunt trataţi în paturi suplimentare pentru că necesarul de oxigen este mare.

Virusul Delta este mai agresiv decât celelalte, nu doar prin extinderea pe care o dă la nivelul plămânului, ci şi prin efectele de după perioada de COVID, adică din zona non-COVID. Numărul de pacienţi din zona non-COVID este în creştere. Jumătate din Secţia de pneumologie de la ‘Marius Nasta’ este ocupată de pacienţi care au ieşit din COVID, dar care au nevoie încă de spitalizare”, a afirmat Beatrice Mahler la Biblioteca Naţională, unul dintre cele şase centre din Capitală unde se desfăşoară, până luni dimineaţă, „Maratonul vaccinării pentru viaţă”.

Ea susţine că „o populaţie informată este o populaţie responsabilă care are nevoie de centre de testare gratuită – diagnostic, vaccinare şi informare”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati