Mai mulți șoferi, depistați drogați la volan în Vama Veche şi Mamaia

Poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere, dintre care patru pentru droguri, în urma unei acţiuni desfăşurate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în staţiunile Vama Veche şi Mamaia-Năvodari, a informat Poliţia Română.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis Agerpres, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Poliţia Română a desfăşurat, în judeţul Constanţa, staţiunile Vama Veche şi Mamaia-Năvodari, o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.

„Poliţiştii au efectuat 542 de testări pentru alcool şi 155 pentru droguri. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.240 de lei. Au fost reţinute 13 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducere sub influenţa alcoolului peste limita pentru infracţiune, patru pentru conducere sub influenţa drogurilor şi şase permise pentru conducere sub influenţa alcoolului sub limita pentru infracţiune, totodată, fiind retrase şi 20 de certificate de înmatriculare”, se precizează în comunicat.

De asemenea, sursa citată arată că poliţiştii au constatat şapte infracţiuni, dintre care două pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, patru pentru conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive şi una pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati