Mariza, Delia, Palaye Royale şi Preoccupations concertează, miercuri, în Capitală

Mariza, cântăreaţă portugheză de muzică fado, Delia, trupa canadiano-americană Palaye Royal şi canadienii de la Preoccupations concertează la Bucureşti, miercuri, de Ziua Femeii.

Inconfundabila stea a muzicii fado, Mariza revine la Bucureşti cu noi piese de dragoste, la Sala Palatului, de la ora 20,00, ca să sărbătorească alături de iubitorii muzicii sale cele peste două decenii de carieră discografică şi de călătorii sonore de neuitat, informează site-ul salapalatului.ro.

Starul portughez a sărbătorit cea de-a douăzecea aniversare a carierei sale şi cei 100 de ani de la naşterea regretatei Amália Rodrigues, cu primul ei album complet de piese clasice, lansat în SUA pe data de 29 ianuarie 2021, scrie Agerpres.

Mariza a devenit cel mai celebru ambasador al muzicii portugheze în secolul XXI, aşa cum a fost Rodrigues în secolul al XX-lea.

Delia va susţine, miercuri, show-ul „Mulţumesc, iubită mamă!”, în două spaţii din Capitală.

Primul concert va avea loc de la ora 16,00, la Hard Rock Cafe, iar cel de-al doilea, de la ora 23,00, în Fratelli Studios, informează organizatorii.

Artista va cânta piese celebre ca „Pe aripi de vânt”, „Acadele”, „Da, mama”, „Ce are ea”, „Cine m-a făcut om mare”, „Rămâi cu bine”, „Dragoste cu Dinţi” sau „Să-mi cânţi”.

Trupa canadiano-americană Palaye Royale cântă în premieră în România pe 8 martie la Arenele Romane din Bucureşti, în cort încălzit, informează site-ul iabilet.ro.

Programat iniţial la Quantic, show-ul a fost sold out iar organizatorii au decis să schimbe spaţiul de spectacol. Biletele cumpărate rămân valabile.

Palaye Royale vin din Las Vegas şi activează din 2008. Iniţial cunoscuţi sub numele de Kropp Circle, trupa şi-a schimbat numele în Palaye Royale în 2011. Ca stil muzical abordează un old school rock, dar cu influenţe de la indie, la glam sau garage rock pe care artiştii îl definesc ca fiind fashion-art rock.

Până în prezent au lansat patru materiale de studio, cel mai recent, „Fever Dream”, fiind oferit fanilor în 2022.

Formaţia post-punk canadiană Preoccupations va concerta în premieră la Bucureşti miercuri, în Control Club, în cadrul turneului european pentru promovarea celui mai recent album, „Arrangements”, potrivit eventbook.

În deschidere va cânta trupa rock Cardinal, formată în Constanţa.

Înfiinţată în 2012 sub numele de Viet Cong, trupa canadiană cunoscută pentru sound-ul post-punk labirintic revine după o pauză de patru ani cu un nou album de studio, „Arrangements”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati