Medicii şi angajaţii din Sănătate ies miercuri în stradă şi ameninţă cu greva generală: „Am fost uitaţi şi minţiţi”

Medicii şi angajaţii din Sănătate ies mâine în stradă și ameninţă cu greva generală dacă nu sunt majorate salariile tuturor angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială.

Preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a oferit mai multe detalii despre grevă, printr-un apel telefonic la Antena 3 CNN.

„Urmează lucruri deosebit de importante pentru noi ca salariaţi şi ca sindicate, dar cred că şi pentru pacienţii noştri. Am ajuns undeva cuţitul la os. Bine că s-a terminat pandemia şi într-un sistem ca ăsta prost întreţinut printre altele, apropo de ce se întâmplă în spitalele din ţară.

Şi nu în ultimul rând sunt finanţaţi şi cu un număr foarte mic de persoană care şi ăla este chinuit şi minţit la momentul acesta. Ne-am propus că aşa cum toată lumea, nu ştiu dacă trebuie să ţinem un medic sau un asistent medical ca să fie premierul României să facă ordine pentru toţi.

Pentru că mai nou văd că dacă eşti poliţist dai la poliţişti, dacă ai lucrat în armată şi eşti general ca şi domnul premier Ciucă trebuie să dai numai celor din armată şi celor din Ministerul de Interne”, a transmis Bărăscu.

Potrivit preşedintelui federaţiei medicii şi angajaţii din Sănătate îşi doresc „o creștere salarială de minimum minimum 15%”.

„Sunt colegi care de acum au început să strângă semnături și sunt de acord cu noi că trebuie să încetăm lucruri și să mergem din aproape în aproape până noi am obținut toate drepturile. Da, într-adevăr, medicii și asistenții medicali au avut acele majorări acum patru ani de zile dar între timp lucrurile atât economic, financiar și personal pentru fiecare în parte s-au modificat, dar sunt celelalte entități, de la muncitori, infirmiere, directori economici, personal de asistența socială care încă n-a ajuns la ceea ce s-a propus legea 153 din 2017. Deci de atunci ei nu au reușit să ajungă în 2022 pentru că în lege la niște salarii care a pus pe hârtie și de aici încolo să putem să discutăm asta. Dar asta este o cerere pe care am avut-o în permanență și o avem în primul rând. Acum dorim o creștere salarială de minimum minimum 15%, pentru că știm oricum, nu numai de la dumneavoastră, la toată lumea, că a depășit inflația 20%. Noi cerem un minim de 15% și extrem de greu ceea ce se întâmplă în sistem, pentru că nu mai avem personalul necesar, care, eu știu, poate-i un punct de vedere administrativ, cum spun unii, nu mai au posibilitatea ca astăzi să poată”, a subliniat Bărăscu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati