Medicul Emilian Imbri: Libera circulație va aduce toate tulpinile care se vor mai descoperi

Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș”, este de părere că libera circulație va aduce toate tulpinile de virus care vor mai apărea și că este important ca oamenii să continue să se protejeze.

„Ce trebuie să reținem e că aceste tulpini se multiplică, se transmit, că nu vin pe calea aerului, ci sunt purtate de oameni. Transmiterea e aerogenă, dar vectorul e omul. Libera circulație e clar că va aduce și toate tulpinile care vor mai fi descoperite.

BREAKING Au fost depistate primele cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de coronavirus, unul la București și celălalt la Pitești

Vreau să subliniez că suntem la început de creștere, de val 3. Ceea ce în alte țări se apropie de vârf, noi am început să simțim creșterea numărului de infectări. Indiferent ce fel de tulpină ei, o să vedeți că tulpina sud-africană o să fie la fel de numeroasă ca cea englezească și restul formelor.

Indiferent ce tulpină ar fi, acest virus dă o boală care nu știm încă ce dezastre va putea produce în timp asupra organismului. Încă un amănunt esențial: nu există tratament, indiferent ce formă de tulpină e acum. Singurele medicamente se dau ca să oprim înmulțirea, să o încetinim în organism și practic ne limităm la a ști foarte puține lucruri încă și a nu ști foarte multe despre ce se va întâmplă în viitor.

Ceea ce trebuie să facem e să ne protejăm să nu uităm că vaccinarea e o formă prin care ne întărim organismul, dar că încă suntem expuși în a lua această boală”, a declarat Emilian Imbri, scrie Digi24.

Medicul a făcut aceste afirmații în contextul în care primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană au fost identificate în România. Este vorba de două persoane din București și Pitești.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati