Membrii Declic vor sta la coadă la ASF să ceară transparenţă cu privire la bonusurile de performanţă

Comunitatea Declic invită oamenii, vineri, de la ora 12.30, în faţa Autorităţii de Supraveghere Financiară, la o acţiune organizată în semn de protest faţă de lipsa de transparenţă arătată de instituţie în legătură cu primele uriaşe ale conducerii.

Membrii Declic vor sta la coadă în faţa instituţiei pentru a depune la registratură zeci de cereri, în baza legii 544/2001, prin care solicită informaţii despre sistemul de bonusare din acest an.

În acest timp, oamenii vor claxona şi vor afişa pancarte cu sumele tot mai mari pe care au ajuns să le plătească la RCA. Totul, din cauză că ASF a permis destabilizarea pieţei asigurărilor şi nu a verificat la timp firmele care apoi au dat faliment.

Creatorul de conţinut în domeniul auto, Luci Popa, va fi şi el prezent la acţiunea Comunităţii Declic.

Acţiunea este parte a campaniei susţinute de peste 32.000 de cetăţeni care au semnat petiţia prin care Declic le cere parlamentarilor schimbarea legii ASF.

Petiţia poate fi citită aici: https://facem.declic.ro/campaigns/prime-asf.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati