„MICA SIRENĂ”, în premieră la Teatrul Ion Creangă

Teatrul Ion Creangă anunţă un nou spectacol pentru micii spectatori – Mica sirenă – adaptare după basmul scris de Hans Christian Andersen.

Pentru prima dată pe scena Teatrului, spectacolul „Mica sirenă” le promite copiilor o călătorie în regatul nemaivăzut al Zeului apelor. Dincolo de acest loc se află o altă lume pe care Ariel îşi doreşte cu orice preţ să o descopere. Adresat copiilor cu vârsta peste 4 ani, spectacolul va avea avanpremiera marţi, 28 iunie, de la ora 18:00, iar premiera miercuri, 29 iunie, de la ora 18:00, în cadrul Stagiunii estivale VăraTIC, care se desfăşoară la Sala Mică din Strada Biserica Amzei nr. 21-23.

Scenariul şi regia sunt semnate de Gabriela Dumitru, coloana sonoră de Andrei Petre-Tatu, decorul de Andrei Răduţ, iar costumele de Roxana Răduţ. Spectacolul le oferă copiilor o experienţă unică şi fascinantă în lumea oceanelor, un spaţiu captivant şi colorat creat cu ajutorul videoproiecţiilor.

Ariel (Graţiela Teohari-Duban), fiica cea mică a Zeului apelor (Ciprian Niculae) se îndrăgosteşte de un prinţ – un OM – şi, nesocotind legile tatălui său, riscă totul pentru a fi împreună cu el. Astfel, tânăra sirenă o întâleşte pe Vrăjitoarea apelor, Caracatiţa, interpretată de Ilinca Atanasiu, cu care face un pact, iar în schimbul sufletului, printr-o poţiune magică, îi dăruieşte picioare. Alături de prietenii ei, Peştişorul de aur (Liliana Donici) şi Racul (Valeria Stoian), ea porneşte în această incredibilă şi necunoscută aventură. Înţelepciunea şi dragostea părintească o vor ghida şi păzi la tot pasul. Vom descoperi împreună dacă Mica sirenă va rămâne cu Prinţul (Robert Ciupitu) până la adânci bătrâneşti, aşa cum se spune în poveşti.

Despre povestea tinerei sirene care a înfruntat întreg Universul pentru un OM, ne spune şi regizorul spectacolului, Gabriela Dumitru: „Este o bucurie şi un privilegiu să faci un spectacol pentru copii şi, mai ales, ‘Mica sirenă’. Ne propunem să îi fascinăm purtându-i prin lumea magică a oceanelor. Vor pluti pe ritmuri de muzică alături de supuşii Zeului apelor, raci, peşti, rechini… Copiii se vor afla chiar în centrul acţiunii. Ariel, Prinţul ei, chiar şi Caracatiţa cea rea îşi propun să îi uimească. O experienţă 7D la care sperăm ca spectatorii să revină în sala de spectacol de cât mai multe ori”.

Biletele pentru reprezentaţiile din 28 iunie (avanpremieră), 29 iunie (premieră) şi 30 iunie pot fi achiziţionate fie online prin intermediul reţelelor Entertix şi Myticket, fie de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă – tel. 0767 934 374.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati