Ministrul Apărăii: Republica Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru Bucureşti

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o întrevedere cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, aflat în vizită în România cu ocazia participării la prima conferinţă privind securitatea regiunii Mării Negre organizată la Bucureşti sub egida Platformei Internaţionale Crimeea.

Pe timpul discuţiilor oficiale, au fost abordate aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale, inclusiv în combaterea efectelor războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei care afectează în plan multidimensional Republica Moldova.

„La nivelul MApN sunt în atenţie permanentă şi analiză atât evoluţiile situaţiei de securitate ce pot avea implicaţii directe sau indirecte asupra Republicii Moldova, cât şi posibilităţile concrete de acordare a unui sprijin pe multiple planuri Guvernului de la Chişinău, astfel încât să poată fi depăşite provocările manifestate pe termen scurt, mediu şi lung” a spus ministrul Tîlvăr.

De asemenea, cei doi miniştri au evidenţiat nivelul foarte bun al cooperării dintre armatele României şi Republicii Moldova, în principal în cadrul unor exerciţii militare comune, precum SEA SHIELD 23. A fost exprimată poziţia comună cu privire la necesitatea menţinerii acestui ritm al antrenamentelor şi a fost reliefată importanţa domeniului educaţiei militare, fiind evidenţiate progresele înregistrate în implementarea Programului de Consolidare a Învăţământului pentru Apărare (DEEP) destinat Republicii Moldova, al cărui lead nation este România.

Referitor la avansarea Republicii Moldova pe parcursul pro-european, ministrul Angel Tîlvăr a reiterat susţinerea deplină a României, precum şi importanţa participării la proiectele subsumate iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), format în care ţara noastră va exercita preşedinţia începând cu a doua jumătate a acestui an, până în 2025. În context, ministrul Tîlvăr a apreciat demersurile Guvernului de la Chişinău de a contribui la misiunile de menţinere a păcii sub egida ONU şi UE.

Ministrul apărării naţionale a reiterat, de asemenea, faptul că România îşi propune să continue să evidenţieze în cadrul aliat nevoile prioritare ale Republicii Moldova în materie de securitate şi apărare şi, corelativ, modalităţile de calibrare şi coordonare a sprijinului pe care NATO îl pot oferi în acest sens.

„Având în vedere că Republica Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru Bucureşti, întreprindem toate eforturile pentru creşterea sprijinului acordat ţării dumneavoastră pentru creşterea rezilienţei şi a capacităţii de apărare. Susţinem trendul ascendent al dialogului politic şi al cooperării practice dintre Alianţă şi Republica Moldova”, a concluzionat ministrul Angel Tîlvăr.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati