Ministrul de Interne anunță demiteri la Jandarmeria București

Ministrul de Interne Marcel Vela anunţă demiteri din Jandarmeria Bucureşti, din eşaloanele 2 şi 3, considerând că „au tras frâna de mână” în dosarul „10 august”, scrie Ziare.com.

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, marţi seara, la Realitatea Plus, că este dezamăgit şi urmează demiteri din eşaloanele 2 şi 3 ale Jandarmeriei Bucureşti pentru că „au tărăgănat livrarea convorbirilor desecretizate dintre jandarmi, din seara de 10 august, pentru a le trimite procurorilor”.

Urmează demiteri la Jandarmeria Bucureşti pentru că avem viteze diferite. Nu spun că neapărat conducerea, dar oameni din eşalonul doi şi trei au tras frâna de mână în acest dosar. Urmează demiteri, pentru că au tărăgănat livrarea convorbirilor desecretizate dintre jandarmi, din seara de 10 august, ca să le pot trimite procurorilor”, a spus Vela.

Acesta a adăugat că este „puţin dezamăgit” de cele întâmplate şi că nu se aştepta la această reticenţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati