Ministrul Educației se implică în scandalul de la Colegiul „Gheorghe Șincai”: Să nu se ajungă în instanță

Profesorii de la Colegiul Național „Gheorghe Şincai” din București nu au intrat la ore marți și au protestat în curtea instituției de învățământ, nemulțumite de decizia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti de numire a unui nou director la conducerea şcolii. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a că ministerul se va implica în rezolvarea problemei.

Potrivit profesorilor, directorul propus de Inspectorat ar susţine decizia Primăriei Sectorului 4, care ar vrea evacuarea elevilor din clădirea de patrimoniu.

Protestatarii spun că noul director impus de ISMB ar susține inițiativa primăriei de sector, care vrea să mute activitățile liceului în altă clădire pentru a o reabilita și reconsolida pe cea actuală.

Cîmpeanu: Este o problemă de management

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că este o problemă de management și că ministerul se va implica în rezolvarea problemei, scrie Digi24.

Cîmpeanu a spus că la sfârșitul săptămânii va merge la colegiu pentru a discuta despre reabilitarea clădirii și problema directorului.

„Deși există o ordonanță de evacuare, aceasta nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an școlar. În al doilea rând, nu s-a luat o decizie cu privire la relocare.

Toate vor fi discutate și sunt convins că va putea fi găsită soluția acceptabilă în așa fel încât problema să se rezolve în interior, nu în instanță. Există disponibilitate la dialog din partea profesorilor și sunt convins că și din a celorlalte părți.

Există mai multe variante de relocare care vor fi analizate și vor fi stabilite de comun acord între școală, inspectorat, primărie, părinți, minister”, a declarat ministrul Educației.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati