Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat, vineri, că nu crede că vor fi probleme „deocamdată” cu stocurile de carburanţi, după explozia de la Petromidia, întrucât depozitele nu au fost afectate de incendiu. Acesta a precizat, însă, că acest lucru depinde de perioada în care rafinăria va fi închisă.
„Din datele pe care le avem în prezent, nu cred că vor fi probleme cu stocurile. Am discutat şi cu reprezentanţii OMV Petrom, care sunt în contact permanent cu cei de la Petromidia, şi nu întrevăd nici ei probleme. Aceasta este analiza de la momentul de faţă, dar efectele depind de pagubele care vor fi înregistrate la rafinăria Petromidia şi de cât timp va fi aceasta închisă”, a spus Popescu, potrivit Digi24 care citează Agrepres.
- UPDATE Explozie la Rafinăria Petromidia din Năvodari, un angajat a murit. Nor gros de fum pe litoral
Potrivit acestuia, secretarul de stat în Ministerul Energiei George Niculescu se află la locul exploziei.
„Am cerut celor de la Rompetrol o notă de informare privind stocurile de carburanţi şi acum aşteptăm răspunsul. Din primele informaţii, depozitele nu au fost afectate de incendiu”, a completat ministrul.
Incendiul care a izbucnit vineri la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group, s-a produs la instalaţia de hidrofinare petrol motorină, iar toate procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate, a informat compania.
„În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinăriei Petromidia, în cadrul instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM). Conform procedurilor interne de gestionare a situaţiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiţii de siguranţă”, spun reprezentanţii Rompetrol.
Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi Mării Mediterane. Rafinăria avea, la sfârşitul anului 2020, un număr de 1.119 angajaţi.