Ministrul român al Apărării, despre riscul unui război nuclear: „Există o posibilitate foarte mică”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susţine că există o probabilitate foarte mică să se declanşeze un război nuclear, în ciuda ameninţărilor lansate de Rusia. Cu toate acestea, el a precizat că este bine să fii pregătit şi pentru această posibilitate. 

Vasile Dîncu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, despre faptul că Vladimir Putin ameninţă lumea cu butonul nuclear şi cât de iminent este acest pericol, scrie news.ro.

“În primul rând, ar trebui să le spunem oamenilor că butonul nuclear este o metaforă, că nu este de fapt un buton în adevăratul sens al cuvântului, că nu există un singur om care are posibilitatea, indiferent că este Putin sau un alt dictator, care are posibilitatea singur să declanşeze un dezastru. În al doilea rând, evident că şi în discuţia de la conceptul strategic NATO de la Madrid, la punctul 28, se discută despre capacitatea CBRN, adică chimic, bacteriologic, radiologic şi nuclear, adică tot acest complex, acest pericol care ar deriva din bombele nucleare, chimice sau bacteriologice.

Deci tot acest potenţial al NATO trebuie să fie unul care să fie organizat în aşa fel încât să descurajeze, adică logica întregii dezvoltări nucleare este una descurajării. Avem noi 5.000 sau 6.000 cum are Rusia de focoase nucleare, are şi NATO cam tot atâtea sau câteva peste dacă adăugăm şi Europa şi asta face ca niciunul să nu poată folosi aceste focoase nucleare, pentru că în momentul în care le-ai folosit şi începe o bătălie, înseamnă că te-ai sinucis şi nimeni nu vrea să se sinucidă. Nici civilizaţiile şi nici dictatorii. Sunt foarte puţini dictatori care au avut de-a lungul timpului chiar atâta voinţă, deşi au omorât mii de oameni sau au determinat alţi milioane de oameni să se sinucidă”, a afirmat ministrul Apărării.

El consideră că este o probabilitate mică să fie declanşat un război nuclear.

“Deci există o probabilitate foarte mică să se declanşeze un război nuclear. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fii tot timpul pregătit, pentru că există, ceea ce intuiesc în întrebarea dumneavoastră, o îngrijorare a europenilor care spuneau, de fapt această dezangajare, acest şantaj reciproc, care, să spunem, care este cel nuclear, se poate face de către Rusia faţă de Europa, pentru că Europa nu are potenţialul pe care îl are Rusia. NATO, Statele Unite împreună sigur că au acest potenţial, încât descurajarea funcţionează, însă Europa nu are. Europa însă trebuie privită alături de NATO, pentru că este parte a NATO în cea mai mare parte a ţărilor ei şi funcţionează ca atare”, a precizat Vasile Dîncu.

Ministrul a menţionat că este important să nu fie creată panică în rândul populaţiei.

“Uneori îi deranjează pe jurnalişti că nu vorbesc prea des despre acest lucru, dar cred că responsabil este să nu creăm panică, pentru că în aceste zile, dacă ne uităm din punct de vedere sociologic apare foarte frecvent şi în Europa, dar şi la noi, dacă am măsura ceea ce numesc americanii fear of war, frica de război, e un sindrom deja acesta şi oamenii, în momentul când vorbeşti foarte des despre acest lucru, se sperie, intră într-o angoasă şi, în mod normal, trebuie să abordăm raţional. Mai este un lucru aici.

În general, toamna spre iarnă şi ruşii, cu triada lor nucleară, fac aplicaţii şi exerciţii. Deci, chiar dacă vedem că se mişcă un submarin nuclear cum este Poseidon, cred că a relatat presa, în care au încărcături nucleare, dintr-o parte în alta, asta nu înseamnă un pericol nuclear, pentru că şi în toamna trecută, şi acum doi ani au existat asemenea mişcări. Cu siguranţă că şi NATO face operaţiuni de exerciţii şi aplicaţii, mai ales defensive, de apărare în domeniul CBRN, deci sunt normale mişcările şi aplicaţiile şi exerciţiile. Nu înseamnă că începe un război chiar dacă se întâmplă acest lucru”, a adăugat ministrul Apărării.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati