Ministrul Sănătății l-a demis pe managerul interimar al Institutului Matei Balș

Managerul interimar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București a fost demis, luni, de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Cel care va prelua atribuțiile de manager interimar este directorul medical, dr. Cătălin Apostolescu.

Au fost identificate multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților transferați în urma incendiului

Decizia demiterii managerului interimar al INBI „Matei Balș” a fost motivată de multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021.

Ministrul Sănătății a luat decizia demiterii după ce reprezentanții INBI „Matei Balș” au comunicat informații contradictorii cu privire la un pacient decedat la Spitalul Județean Ilfov, spunând că nu ar fi fost internat, în timpul incendiului din 29 ianuarie, în Pavilionul V. Ulterior, reprezentanții INBI „Matei Balș” au revenit asupra informării.

De asemenea, potrivit Ministerului Sănătății, au fost disfuncționalități și în comunicarea cu Ministerul Sănătății, conform Art. 6, alin. (1) și (5), al Ordinului ministrului Sănătății 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public.

„Ministerul Sănătății a solicitat, în această dimineață (luni – n.r.), informații cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” în timpul incendiului. Institutul a răspuns, printr-o notă telefonică, la ora 10.01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului și nu a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov”, transmite MS.

Vlad Voiculscu a solicitat demararea unei anchete a Corpului de Control al ministrului

Ulterior, arată MS, la ora 14.17, Institutul a revenit asupra acestei informații și a comunicat Ministerului Sănătății că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenție și că a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16.30.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete a Corpului de Control al ministrului care să elucideze modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienților internați în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București, precum și comunicarea cu toate celelalte autorități implicate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati