Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi ai MARISTAR COM SRL au semnat contractul pentru „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă”, situat pe Autostrada A2, la km 157+600″.
Contractul este în valoare de 66,847,689.39 de lei fără TVA. Are finanţarea asigurată din fonduri europene nerambursabile şi o perioadă de execuţie de 24 de luni şi de garanţie de 60 de luni.
În timpul sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricţii de circulaţie.
În cadrul contractului de reabilitare a părţii rutiere vor fi realizate o serie de lucrări, printre care: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces.