Mircea Sandu – Ultimul…. Naș !?

„Grand Maître” Melville în „Samuraiul” transformă riscul și cruzimea vieții în absurdul păcatului și al morții. Jef (Alain Delon, trenchurile Burberry și pălăriile gri Fedora cu bandă neagră au „explodat” atunci) imperturbabil, impenetrabil, inconștient, cu o detașare bolnavă (tutunul Gitanes-ului oferă o zonă…. psihedelică) și cu o dexteritate de „panacotar”, manevrează (purtând „firesc” un Baume & Mercier pe interiorul !!! încheieturii mâinii drepte) abil lanțul pe care sunt așezate cheile…. „pontoarcă” potrivite „șutelii” Citroen DS – ului (cu grațioasa sa suspensie hidraulică), pe muzica electro – paroxistică a lui…. De Roubaix.

În Augustul ăla, în flăcări ’90, cu un regizor „Noir” asemănător, cu un cam același protagonist (Mircea Sandu) în rolul principal (ce asemănare incredibilă și la propriu și la figurat cu „Corsicanul” rebel) distinsul dar comodul Mircea Pascu, care ocupa confortabilul fotoliu al F. R. F., erupând de energii, tensiuni, ineficiență a fost „detronat”!

Da așa a fost El, Mircea Sandu, tenace, perseverent așteptându-și timpul, locul cu puterea și răbdarea caracteristică celor care…. Nu cred în noroc și șansă, celor cu „oglinzi sincere” care arată realitatea, dificilă, dură, dar care îți îndreaptă drumul, îți îndrumă pașii, lent, poate greoi, dar sigur spre…. Împlinire!

Mircea Sandu Vali Savadosi

De la Rosetti spre Caimatei, la „Florescu”, ne întâlneam, D-lui Mircea Pascu își savura cafeaua măcinată personal de Olteanu’ cu fantezii (doar până la un punct amuzante…. credibile) de „Armean” închipuit, eu client ocazional și timp de 15-20 de min. până când „gelozia” Cafegiului clocotea peste…. ibric ne împărtășeam aceleași păreri, opinii, având același subiect, Nașu ‘!

Neîncrederea în mine îi era vizibilă chiar dacă și-o purta disimulat sub ochelarii, zâmbetul și ecranarea tip…. Kissinger,(Große Al, născut și el într-o zonă muntoasă, minieră, în orașul care l-a dat și pe fondatorul televizoarelor Grundig, Fürth, iar el Mircea Pascu în Petroșaniul cu cărbunele, ăla, sărac, subvenționat (întotdeauna) de Statul Român cu peste 60% din valoarea de extracție, numai ca să țină „brutele”, alea, cu inimi pătimașe, nedesăvârșite, cu bucurii, tristeți, neîmpliniri într-un „țarc” pe care îl deschidea doar de Sfânta Varvara, ca să le arate „asprilor barbari” că există și altceva deasupra „iadului”, de fapt o minciună care se dilua rapid în alcool ieftin, toxic…. pus la dispoziție cu generozitate și cu abilitate diabolică de liderii ortacilor, deghizați în frați onesti, „lămpașul” folosindu-l doar ca „psihanaliștii” să alieneze…. Sinucigașii

La început, Mircea Pascu mă privea nemulțumit, deranjat de prezența mea (întâmplătoare), chiar nervos și am avut mai multe întâlniri – tatonări până când limbajul se mai domolise devenind înțelegător, tolerant…. părtaș.

De la început i-am mărturisit conexiunea cu M. Sandu. Aversiunea față de El se mai echilibrase (poate vârsta, înțelegerea momentului, cine poate știi ?).

I-am adus aminte de interimatele lui Andrei Rădulescu, Ion Dumitrescu, Tudor Vasile, care au fost propulsați doar pentru a-l retrage pe „Kennedy” (Mircea Angelescu) din adâncul, convenabilul și invidiatul „tron” al F. R. F., amintindu-i că în întreaga istorie a instituțiilor sigure, agreabile, vizibile, bănoase au fost intrigi și aranjamente de culise!
Nu accepta! Retorica D-lui (precum a tuturor …. dezmosteniților), agresivă că la D-lui a fost…. Altfel!
Nu, Nu a fost altfel, nici atunci, nici acum, nici în…. viitor!

În ciuda interpretărilor, așaziselor diferențe, toate, dar absolut toate au fost asemănătoare, aproape identice. Noi, în ignoranță, neseriozitate și în necunostință, creem inegalități, diferențe, nepotriviri, deosebiri…. Nuanțe! Inventând găselnițe propagandistice de genul : decalajul vârstei, discriminare sportivă, disproporția închipuită în…. educație, ordine ierarhică valorică, asalt ideologic asupra fotbalului…. conservator, Toți Președinții F. R. F. au fost…. „Înrudiți”!

Grupul de susținere, anturajul, toate sunt și au elemente comune în toate etapele istorice al F. R. F.!

Similaritățile sunt atât de evidente încât Toți au corespondent, așazisa diferențiere făcându-se doar pe principiul de „merite utopice” de fost jucător și neîntemeiatul și frivolul criteriu al „mersului de fotbalist”.

Toți Președinții F. R. F. au fost susținuți, ajutați, scutiți de răspundere, Protejați !!!

Încercând să susțină contrariul, argumentele D-lui Mircea Pascu erau neserioase, nesincere, ambalate în profilul profesionistului „mesianic”, uitând un element esențial, în perioada cea mai neagră a României, D-lui beneficia de acordul binevoitor al Statului de a activa (1984-1990) la F. I. F. A.!

Președinte al F. R. F. nu a fost, nu este și nu va fii o îndeletnicire democrată.

Mircea Sandu și-a propus, s-a bătut dar și a avut „Stofa” de a ajunge acolo, ambițios ca stil și implicare, intuitiv, le-a îmbinat pe toate și a devenit…. Original.

Din păcate, odată cu evoluția (perfect argumentată) în forurile superioare (U. E. F. A.), raționamentul și logica au trecut în interes particular (să fie din cauza bolii ((coincide)) în detrimentul înțelegerii și a motivației profesionale !?!?

Când apărea locul începea să vibreze și totul gravita în jurul său.

Interveneau probleme, le rezolvau : DL. Bela, civilizat, rafinat…. periculos, un mare artist al echilibristicii pe marginea primejdioasă a…. relaționării. Nea Sandu Voinea, prudent, organizat dar și o vulnerabilitate camuflată genial în a se eschiva la momentul favorabil. Era nevoie de intermedieri de conflicte apărea relaxat, irezistibilul, fermecătorul Tata Meche cu aspectul, ăla, a lui de podgorean bonom, cu purtări simple, amuzante, inteligente. Vremelnicu’, discretul, nea Fane Banu (Intercontinental-Barto 🙏,Nea Lică 🙏) izolat după o criză „imobiliară” a….”Preferatei”.

M Platini și M SanduAm apreciat predispoziția de a fi util celor în care credea și le-a fost de mare ajutor (M. Platini).Apropo, i-am admirat accentul din sudul…. Franței în dialogurile cu Michel le Roi și cu Sep (Colonelul de la…. Longines) Blatter și engleza profundă în discuțiile cu Lennart „Parchetarul” Johansson.

Nu era comod, nu avea aderență la „mase”, greu suportabil, un egoism discret și inteligent mascat. Știa ce înseamnă puterea încă de puști când nemulțumit de „statutul” de la Progresul București, s-a transferat la Sportul Studențesc să-i conceapă, să-i conducă, să-i domine, să-i…. Desăvârșească!

Băiat de București, Calea Victoriei natale, rămâne ștanțată pe sinapse, neexistând alternative.

Nu este un pesimist, privește viața în perspectivă, apreciez dedicația și postulatul religios, cu care își înconjoară toți Dispăruții, indiferent de gradele de rudenie și prietenie.
Duplicitatea era greu de demonstrat, avea vocația coagulării, solidar cu foștii mari fotbaliști, recunoscător celor care influențase episoade majore din fotbalul Românesc.

Avea autoritatea, pregătirea, flerul (intuiție fenomenală), să hotărască care din personaje ii erau agreabile, de încredere și care nu, chiar dacă își apropiase (la început conjunctural, apoi formator și mentor ((puțini recunosc)) chiar definitoriu) câțiva fotbaliști din Generația de Aur (pe Belo îl admira, o afinitate față de Ionuț, pe Didi îl simpatiza, îngăduitor cu Florin) pe care i-a susținut, ajutat deși nu avea deplină încredere în Ei, s-a bucurat de realizările lor, la care pusese și El serios umărul, dar punându-le la îndoială deschiderea…. Reciprocității !!!

Învățăturile Lui, devenite celebre, sunt un îndrumător și un îndreptar în filozofia naturală a vieții și nu o făcea din pedanterie, ci din reflex onest „pedagogic” :
1.Nu pune vorbe’n gură și fapte’n cârca nimănui !
2.Niciodată să nu’ntrebi 2 lucruri pe cineva :
a. cum face banii,
b. pe cine f.. e.
În ciuda aspectului „privilegiat” nu avea față…. publică!

A creat un echilibru în F. R. F. dar și o pseudo-izolare, neagreând publicitatea excesivă (și ce rezultate avea, unice, de neatins în viitor) brută, tabloidă !

  • Puncte tari: – magnetic, incitant, intuitiv, încăpățânat, perseverent, abil, harnic, convingător.
  • Puncte slabe: – turbulent, represiv, dominator, egoist, influențabil, iritabil, orgolios.

S-a sprijinit…. (foarte puțin), i-a ajutat, i-a susținut pe toți colegii de la Sportul Studențesc, majoritatea : blazați, obtuzi, leneși, suspicioși. Accepta criticile „Eclecticului” Arhitect Mac Popescu și sinceritatea observațiilor lui Aurel (Relu) Munteanu 1(sofisticatul, profundul, compactul, întreprinzător Sibian).

Succesul său s-a datorat distinctivelor sale daruri : serios, talentat, deștept, frumos !!!
Seducător natural, avea cu ce, avea de ce, avea cu cine, se hrănea, „devorănd” corpul, mintea, sufletul partenerelor, ca să nu mai rămână nimic din…. Ele, nimic pentru…. Alții !!!
În ciuda excapadelor excentrice (elaborat concepute), de ochii anturajului ca să-și întărească imaginea de nedomolit, nestăpânit era decent, natural, reținut în conjuncturi importante, corect.

„Mișcările” profesionale au fost mai mult „estetice” decât protestatare sau răutăcioase.
Mircea Sandu, rămâne ultimul „Jucător” major în viață, singurul supraviețuitor trecut prin toate etapele absolute ale , „Fotbalistului” care poate depune mărturie autentică despre această bizară „Joacă”, această întreprindere de informații, vise, glorie, faimă, bani, destine și trăiri distruse, străluciri și…. Întuneric.

Fiind acceptat „mesean” la toate întâlnirile, decent – politicos (îmi tolera, chiar înțelegea obiectările) m-ai reproșam schimbarea bruscă, violentă a lui Cornel Dinu după „bătălia” din (Kassa, fost în regatul Maghiar) Kosice, știind că Procuroru ‘după Căință și Penitență urma Izbăvire, dar…. Alții n-au avut răbdare cu…. Personalitatea sa și le-a fost comod, util Stângaciu’ APV-ist care a cules toate…. Gradele…. și toleranța – îngăduința cu arbitrii, acești Dumnezei ai Fotbalului și ca prezență și importanță.

Sportul StudentescCelebra artistă Madonna are dreptate în melodia „You’re a beautiful killer, but you’il never be Alain Delon”, dar eu admiratorul, închinătorul entuziast încă din ’78 ( când spiritul lui Aurică Rădulescu👏🙏((am scris despre primul „Mutu”din fotbalul Românesc în Editorialul dedicat lui Dănuț Lupu) încă plutea în ochii și mintea „Sportiștilor” pătrunzând și cuibărindu-se în sufletul lor, definitiv peste 1 an, pe 13 octombrie era ziua Lui)), eu animat de o sinceră și veche stimă față de Mircea Sandu, când Ilie (Grasu) Galerie, mă apostrofa în tribună, că nu susțin vocal echipa (eu fiind fermecat de „felinele” alb-negru), când Gelu (Sufletistul) Bucătaru’ mă instruia, „cântărindu-mi” fiecare component al echipei, care este „autentic” (Mățăoanu 🙏, Manea (Sportistu ‘), Kraus, Motroc,înzestratul Gino, Jami,Sandu T., ,inimosul Cori, Firițeanu,Speri, Riciu, Ață, Brini, Grigore, Stroe, Relu, Tănăsescu, Bruno, Neluțu Cățoi,Kuki, Jegu’ (Bucurescu), Prof. Angelo Niculescu (am fost privilegiatul căruia i s-a destăinuit că regretă atitudinea exagerată împotriva lui Gicu Dobrin în Mexic ’70, o consider o mare „realizare” a mea, Profesorul mă simpatiza și la toate întâlnirile mă „îngăduia” și-mi permitea pseudo – polemica pe teme sportive și nu numai, să stau lângă D-lui), Mielu Voica, Prof. Dima și nu în ultimul rând, pedantul și cosmopolitul Bebiță Kassai….) și care e…. „inventat”, eu, uitându-mă ca „martor” la Mircea Sandu, El, s-a apropiat și a gustat din complexitatea, respingerea, idealul masculin, personalitatea, controversele „Gigantului Francez”!

La Mulți Ani, Dl. Președinte!

Sănătate Traian!

Multă Baftă…. NAȘU’ !

Editorial de Vali Savadosi

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati