NEWS ALERT | Protest în Piața Victoriei, în prima zi de stare de alertă – Se cere demisia Guvernului Orban

Circa 100-200 de persoane protestează în Piața Victoriei împotriva măsurilor luate de Guvern.

Jandarmii încearcă să intre într-un dialog de la distanță cu ei, pentru că protestatarii nu poartă măști și nu și-au luat nicio măsură de protecție.

Printre protestatari se află și Bogdan Stanoevici, fost candidat la alegerile prezidențiale, și fostul europarlamentar Adrian Severin, informează Digi24.

Publicată de Angela Negrotă pe Vineri, 15 mai 2020

Protestatarii fie nu sunt de acord cu restricțiile impuse în starea de alertă, fie nu cred că pandemia ar fi reală.

Protestatarii stau aproape unii de alții, se îmbrățișează și își strâng mâinile.

Jandarmii au venit în Piața Victoriei și încearcă un dialog cu ei.

Am început cu recomandări, cu exemplul personal, cu jandarmi care poarta măști, încercăm să avem un dialog de la o distanță sigură. Încercăm să gestionăm situația fără a avea incidente”, a spus Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.

Adunările publice sunt interzise, acționăm momentan cu echipele de dialog, aplicăm măsuri progresive. Cel mai important lucru e sănătatea oamenilor”, a spus el.

Le-am recomandat să păstreze o distanță sigură între e, chiar dacă ei nu consideră că acest lucru e important. Noi știm că este important, că sănătatea lor este importantă, și importantă este și sănătatea jandarmilor, de aceea încercăm să avem un dialog cu ei de la o distanță sigură”, a mai spus Iacob.

Un lucru pe care noi nu ni-l dorim este să avem un contact fizic între noi, ca forțe de ordine, între participanți. Încercăm să evităm pe cât posibil o eventuală dispersare a participanților la adunarea publică. Avem toată încrederea că vom fi receptivi și că acest lucru se va încheia cu bine pentru toată lumea”, a mai spus Iacob.

Nu aș pune foarte mare accent pe măsurile coercitive, căci scopul nostru nu acesta este. Nu intenționăm să avem nici măcar conflicte verbale. Sigur că vom găsi o cale legală de a reglementa această situație. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu trebuie să participe la astfel de evenimente, pentru că forțele de ordine sunt acolo și au destule mijloace la îndemnă pentru a îngrădi formarea acestor aduănări publice. Nu suntem nici ezitanți, dar nici nu facem un țel din a aplica măsuri coercitive. După ce trecem de etapa dialogului, vom vedea ce rămâne de făcut”, a spus Iacob.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati