Nicolae Ciucă, tinerilor liberali: ”Sunteți prima generație care s-a născut în libertate…. Noi suntem datori să vă înmânăm o Românie care să vă îndeplinească așteptările”

0
Foto: Partidul Naţional Liberal

Președintele PNL a participat la evenimentul ”Europa în fiecare localitate”, organizat de TNL, cel mai important din seria de conferințe pe care tinerii liberali le-au sustinut în toată țara în ultimele două luni. Acesta a ales să rămână în sală, alături de tinerii participanți, în loc să ocupe locul rezervat în față.

  • “Vă apreciez și vă admir, nu doar pentru inițiativa aceasta, ci vă admir ca generație. Sunteți prima generație care s-a născut în libertate, sunteți prima generație care vă dezvoltați cu tehnologia. Aveți acces direct la tot ce înseamnă tehnologie. Sunteți prima generație care intrați în contact direct cu inteligența artificială. Meritați să fiți considerați prima generație, sunteți născuți în era inovației. Noi avem datoria să vă împlinim cerințele ca să putem să vă înmânăm o Românie care să vă îndeplinească așteptările, să creeze condiții si să reducă diferențele”, a spus liderul PNL.

“PNL a fost cel care a asigurat cea mai mare absorbție de fonduri europene”

Ciucă a vorbit despre ce înseamnă PNL în Europa și cum areușit să fructifice șansele României ca țară membră UE:

  • “PNL a fost cel care a asigurat cea mai mare absorbție de fonduri europene, de la sub 50% când am preluat guvernarea, la 96% în acest moment. Prin asta am reușit să aducem dezvoltare în comunitățile locale. Vorbim de oameni, de primarii din țară, președinții de CJ, vorbim de o echipă, vorbim de echipe la nivel guvernamental, echipa de reprezentare a PNL în Parlamentul European. Pe guvernările liberale am reusit să creștem indicativul de dezvoltare. Dar țara trebuie să vă ofere condiții să trăiți, servicii medicale de calitate, precum țările în care milioane de români muncesc. Să reducem diferențele ca să fim și noi un model pentru celelalte țări.“

Președintele Senatului a afirmat că a învățat, ca militar, și a înțeles ce înseamnă echipa: “Echipa este totul. Doar împreună reușim. Împreună ne vom revedea în seara de 9 iunie, unde nu o să ne bucurăm doar de rezultatele echipei PNL, ci ne vom bucura că putem dezvolta în continuarea România puternică în Europa.“

La rândul său, secretarul general al PNL, Lucian Bode, le-a spus celor prezenți la evenimentul TNL că tinerii sunt cei mai potriviți mesageri ai construcției Europei de mâine, viitorul este al lor.

  • “Intrăm în această bătălie cu fruntea sus și cu realizărie guvernărilor liberale de partea noastră și mai intrăm cu ceva, pentru că s-a vorbit foarte mult despre proiecte, obiective, reușite. Intrăm în aceste bătălii electorale cu cea mai valoroasă resursă a noastră – resursa umană. Avem cea mai valoroasă resursă umană dintre toți competitorii ce s-au înscris în această cursă. Am reușit să depunem liste complete în peste 95% din UAT-urile din România, este un lucru fără precedent. Cei de la PSD nu au depășit 90%. Intrăm cu o forță cum nu a mai avut PNL, cu un singur gând, acela de a câștiga aceste alegeri“, a declarat Bode.

“Este clar că PNL este cel mai pro-european model, un model de echilibru bazat pe investiții și dezvoltare. (…) PNL a dovedit că are cea mai clară viziune și profesionistă echipă care va continua planul de dezvoltare. Am realizat toate aceste lucruri cu munca primarilor, președinților de CJ, a europarlamentarilor, a parlamentarilor, a echipelor din ministere. Vreau să vă mulțumesc pentru că voi sunteți PNL și prin voi PNL o să obțină victorii electorale în acest an.“

Bode a vorbit și despre pericolul extremist în aceste alegeri locale și europarlamentare:

“Unii încearcă, prin discurs plin de ură, să deterneze calea europeană a României. Să vireze spre Est. Nu îi vom lăsa. Rolul nostru este să fim scut împotriva acestei ascensiuni a extremismului mascat în suveranism, care otrăvește societățile și le sugrumă dezvoltarea. Trolii Rusiei vin cu vreun proiect? Categoric nu. Ei vin cu propaganda care a dezbinat. Pe 9 iunie avem șansa sa-i ținem pe toți de porțile Europei și să-i taxăm la vot. (…) Avem datoria să apărăm cu votul democratic România de acest pericol real. O să ne batem pentru valorile ce ne-au adus bunăstarea astăzi. Democrația este un obiectiv pentru care trebuie să luptăm la aceste alegeri. PNL a fost, este și o să fie un pilon de stabilitate și progres în Europa. Liberalii au făcut UE relevantă în România. Avem sute de motive să respingem propaganda extremiștilor care vor să demoleze construcția europeană. Am încredere că românii resping cadourile otrăvite ale populiștilor. România a fost și este Europa. Locul României este în Europa.“

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version