Nicușor Dan caută o soluție pentru achitarea datoriei de 70 de milioane de euro către familia Constanda

Nicușor Dan anunță că se caută o soluție pentru achitarea datoriei de 70 de milioane de euro către familia lui Costică Constanda. Primarul speră că se va ajunge ”la o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi”.

„Lucrăm la o soluție pentru a rezolva problema celei mai mari datorii pe care Primăria Generală o are acum – cele aproximativ 70 de milioane de euro (fără penalități) către familia Constanda.

Am format o comisie la primărie, din care, alături de mine, fac parte cei doi viceprimari generali, precum și colegi din Direcția Juridică și Direcția Economică. Am avut zilele trecute o primă întâlnire a comisiei, în care s-a făcut o informare detaliată a cazului. Scopul e să identificăm variantele posibile pentru această datorie și apoi să le discutăm cu creditorii, ca să ajungem la o soluție acceptabilă pentru ambele părți”, a precizat Nicușor Dan, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

În august 2020, Primăria Municipiului Bucureşti a fost informată de către Trezorerie despre depunerea unui dosar de executare, creditor fiind Costică Constanda.

Primarul general de la momentul respectiv, Gabriela Firea, declara că PMB trebuie să-i returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro, ceea ce reprezenta 20% din bugetul anual al Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati