Conducerea CFR a aprobat protocolul de colaborare cu Primăria Capitalei pentru prima etapă a realizării trenului metropolitan, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
„Am făcut paşi concreţi pentru realizarea proiectului trenului metropolitan. Conducerea CFR a aprobat protocolul de colaborare cu Primăria Capitalei, care vizează prima etapă din proiect, respectiv dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord. Documentul va fi votat în şedinţa Consiliului General de la sfârşitul lunii octombrie. Practic, în baza acestui protocol putem iniţia demersuri concrete pentru demararea investiţiilor necesare atingerii obiectivului.
- În această fază, sunt vizate trei trasee prioritare: Bucureşti Gara de Nord – Bucureşti Obor, Bucureşti Gara de Nord – Bucureşti Vest, respectiv Bucureşti Vest – Bucureşti Obor”, scrie Nicuşor Dan, pe Facebook.
În luna aprilie, primarul general anunţa că anumite trasee destinate trenului metropolitan ar putea deveni funcţionale începând de anul viitor, fiind vorba despre segmente din zona de nord, unde reţeaua este în stare bună.
„În linii mari, partea de infrastructură este în responsabilitatea CFR. CFR tocmai a achiziţionat un studiu de fezabilitate, care este complex pe tot ce înseamnă reţeaua din jurul Bucureştiului.
Deci, probabil că momentul în care vom avea toate liniile modernizate o să fie undeva 2026-2027. În acest interval, însă, pe segmentele pe care se poate opera, noi vrem – există o oportunitate în zona de nord, unde reţeaua e bună – şi noi ne dorim ca într-un an, de acum, să avem funcţionale liniile pe Gara de Nord – Gara Obor, Gara de Vest – Gara de Nord şi Gara de Vest – Gara Obor; prima şi a treia trecând prin Pipera”, a precizat Nicuşor Dan.
Edilul general menţiona că Municipalităţii îi va reveni construcţia peroanelor pentru noile staţii.