Aproximativ 100 de blocuri din Sectorul 3 al Capitalei se află în diferite stadii de reabilitare, iar unele dintre lucrări vizează și consolidarea clădirilor prin programe de finanțare europeană, a anunțat primarul Robert Negoiță.
Potrivit edilului, administrația...
Elevii de clasa a III-a din București vor participa, începând din luna noiembrie, la activități educaționale despre alimentația sănătoasă, diversificarea meniului și protejarea mediului.
Programul „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”...
Reprezentanţi ai Municipalităţii vor semna un protocol cu cei ai Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru realizarea trenului metropolitan, după ce acesta...
Experții Băncii Mondiale recomandă într-un studiu amplasarea în zona de dezvoltare de est a Capitalei a opt stații de cale ferată, necesare pentru introducerea...
Conducerea CFR a aprobat protocolul de colaborare cu Primăria Capitalei pentru prima etapă a realizării trenului metropolitan, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
"Am făcut paşi...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a publicat la data de 4 octombrie 2022 un anunț în Jurnalul Oficial...
Din analizele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) transmise la solicitarea G4Media.ro, Trenul Metropolitan Bucureşti-Ilfov va costa 962 milioane de euro....
Nicuşor Dan a declarat, vineri, că anumite trasee destinate trenului metropolitan ar putea deveni funcţionale începând de anul viitor, fiind vorba despre segmente din...
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit, miercuri, mai mute informații cu privire la trenul metropolitan, proiectul propus în campania electorală. Acesta va...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține construirea trenului metropolitan pe infrastructura CFR şi afirmă că are toată deschiderea pentru a colabora cu Guvernul...
Vicepreședintele CJ Ilfov, Voicu Vincențiu, spune că Trenul Urban - Metropolitan, este un proiect ce va îmbunătăți considerabil viața ilfovenilor și a bucureștenilor.
"Pentru a...