Nicuşor Dan, despre un posibil candidat comun PSD-PNL la Primăria Capitalei: ”E neserios să faci un proiect pentru Bucureşti în trei luni”

Actualul primar al Capitalei, Nicuşor, Dan, spune că ”e neserios” ca PNL şi PSD să facă un proiect pentru Bucureşti în doar trei luni, câte mai sunt până la alegeri. În ceea ce-l priveşte, Nicuşor Dan a precizat că are 36 la sută în ultimul sondaj.

  • ”Ce e important e că noi avem un primar în funcţie care în sondaje are 30-35 la sută, 36 în ultimul pe care l-am văzut, avem un partid, PSD, care are 30-35%, avem alegeri într-un tur. În alegerile într-un tur oamenii votează util şi asta o să fie meciul, asta este predicţia mea”, a declarat Nicuşor Dan, duminică seară, la B1 TV.
Edilul Capitalei a subliniat că în anul 2020 a fost votat de electoratul de dreapta împotriva a 12 ani de administraţie PSD.
Întrebat despre posibilul contracandidat din partea PNL şi PSD, Nicuşor Dan a precizat că este neserios ca cineva să facă un proiect pentru Capitală, în doar trei luni.
”E neserios să faci un proiect pentru Bucureşti în trei luni sau în două luni, cât o să mai fie din momentul în care va fi anunţat”, a menţionat edilul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati