Nicușor Dan face angajări. Scoate la concurs 10 posturi în Direcția Urbanism

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, anunţă că au fost scoase la concurs zece posturi de arhitecţi şi jurişti în cadrul Direcţiei Urbanism din Primăria Generală.

Edilul încurajează oamenii din afara administrației să intre în instituții publice, dând asigurări Primăria Generală va organiza ”un concurs pe bune, în care cei mai buni oameni care vin să câştige şi să lucreze aici pentru binele cetăţenilor”.

”Avem o mare problemă cu Direcţia Urbanism din această instituţie. Anunţul pe care-l fac azi este că am scos la concurs 10 poziţii în această Direcţie. Zece poziţii de arhitecţi şi jurişti pentru ca lucrurile să intre în normalitate.

E ceva ce am spus şi la începutul mandatului: încurajez oamenii din afara administraţiei publice să intre în administraţia publică atunci când se iveşte ocazia şi vă asigur că acest concurs pentru zece poziţii în Direcţia Urbanism din Primăria Capitalei va fi un concurs pe bune, în care cei mai buni oameni care vin să câştige şi să lucreze aici pentru binele cetăţenilor”, a declarat Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati