Nicuşor Dan: În august, vom avea ADI şi putem accesa bani europeni pentru deşeuri

Asociaţia de dezvoltare intercomunitară – ADI – prin care municipalitatea bucureşteană şi primăriile de sector vor putea accesa bani europeni pentru deşeuri va funcţiona din luna august, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

  • Municipiul Bucureşti şi cele şase sectoare ar urma să se asocieze pentru constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor.

„Pentru a accesa bani europeni, trebuie să facem o asociaţie de dezvoltare intercomunitară. Am agreat lucru acesta de mai mult timp, suntem în procedură, în sensul că cinci sectoare au dat nişte hotărâri de consiliu preliminare”, a precizat Nicuşor Dan, după întâlnirea pe tema deşeurilor avută cu primarii de sector şi alte autorităţi.

El a informat că s-a agreat ca o hotărâre pe această temă să fie adoptată de Consiliul Local Sector 1 săptămâna aceasta, iar de Consiliul General în şedinţa din 19 iulie. După aceea, sectoarele vor adopta din nou o hotărâre de consiliu, conform procedurii din Codul administrativ.

„Deci, în luna august, vom avea un ADI prin care şi Primăria Generală şi primăriile de sector vor putea să acceseze bani europeni pentru deşeuri”, a explicat Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati