Nicușor Dan preconizează ‘un avans major’ al şantierului de la Doamna Ghica

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi în cadrul unui eveniment că anul acesta o să se înregistreze „un avans major” al şantierului de la Doamna Ghica.

Întrebat despre stadiul celor două mari proiecte de pe lista Primăriri Generale, parcarea de la Pantelimon și pasajul de la Doamna Ghica, edilul Capitalei a declarat că există bani prevăzuți în buget pentru finalizarea respectiv reînceperea lucrărilor din Sectorul 2.

„La parcarea de la Pantelimon, eu cred că în două luni terminăm cu totul, avem banii prevăzuţi în buget, şina de tramvai e liberă, numai că nu se poate merge cu tramvaiul în buclă acolo, pe sub parcare, cât timp se mai fac lucrări deasupra (…) La Doamna Ghica, Consiliul Local Sector 2 a alocat deja nişte bani în buget. O să vedeţi în bugetul pe care-l scoatem şi noi în dezbatere publică, alocăm şi noi bani, deci o să vedeţi un avans major al şantierului anul acesta”, a spus Nicuşor Dan.

Cu privire la lucrările de la Prelungirea Ghencea, edilul Capitalei spune că speră să ajungă la un acord pentru preluarea unui tronson de către Compania Naţională de Investiţii. În plus, Nicușor Dan are încrederea că Primăria Sectorului 6 va contribui la această lucrare.

„Probabil că azi o să ieşim cu bugetul în dezbatere publică, în care o să stăm 15 zile. Până la Râul Doamnei îl facem anul ăsta, de la Braşov la Râul Doamnei, pentru că nu mai avem exproprieri de făcut. E vorba de nişte lucrări pe care ne permitem să le facem din buget. De la Râul Doamnei până la şantierul pe care-l face Compania Naţională de Investiţii la Domneşti, noi trebuie să plătim exproprierile, care sunt undeva la 60 de milioane, şi sperăm să ajungem la un acord cu Compania Naţională de Investiţii care să preia şi acest tronson. Sperăm ca Primăria Sectorului 6, care are şi ea bugetul în dezbatere, să contribuie la această lucrare”, a adăugat Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati