Nicușor Dan vrea funcționalizarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov astfel încât să îşi respecte atribuţia de control asupra STB, pentru care vrea disciplinarea activității.
Nicușor Dan și-a propus să reformeze Societatea de Transport Bucureşti, pentru care vrea să introducă obligații precise, pentru nerespectarea cărora să existe sancțiuni.
Dan spune că STB este o societate comercială ca oricare alta, chiar dacă aparține Primăriei Capitalei, scrie Agerpres.
Nicușor Dan: STB are un orar fix acum
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov va putea aplica sancţiuni, dar acorda şi bonificaţii, pentru modul în care Societatea de Transport Bucureşti (STB) respectă timpii de parcurs.
“Au început să fie afişate în staţiile de autobuz orarele de transport ale autobuzelor – cele reale.
Este un orar fix acum. Există o instituţie care trebuie să supravegheze respectarea acestor orare. Ea se numeşte Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov.
Această instituţie trebuie funcţionalizată, astfel încât să îşi respecte atribuţia de control asupra STB. Suntem în discuţii cu contractul de delegare a serviciului de transport între Primăria Capitalei, această asociaţie de dezvoltare intercomunitară şi STB, iar în momentul în care vom semna, foarte curând, acest contract de delegare, vor exista obligaţii foarte precise, vor exista sancţiuni, bonificaţii pentru respectarea timpilor de parcurs. Deci este un proces în curs”, a declarat edilul general, pentru Digi 24.
El a menţionat că STB trebuie perceput ca un operator economic care efectuează un serviciu public de transport pentru Municipalitate, chiar dacă proprietarul acestei societăţi comerciale este Municipiul Bucureşti.
“STB este o societate comercială. E adevărat că proprietarul ei este Municipiul Bucureşti. Dar STB este o societate comercială.
Niciun serviciu de transport din lumea civilizată nu trăieşte numai din bilete. Peste tot există o subvenţie de la Municipalitate – în zona pariziană, de exemplu, inclusiv de la autoritatea naţională – pentru că este un interes public ca oamenii să folosească serviciul public, să nu folosească maşina proprietate personală şi astfel să polueze mai puţin.