Noi reguli pentru publicitatea stradală în Sectorul 6! Ciprian Ciucu: „Toți agenții comerciali trebuie să se conformeze până la finalul anului”

Sectorul 6 dă startul unui set de bune practici, care stabilește reguli stricte pentru comercianții care vor să-și facă reclamă.

Consiliul Local al Sectorului 6 a votat ieri, 28 martie, Ghidul pentru publicitate, reclamă și afișaj, propus de primarul Ciprian Ciucu. Proprietarii de materiale publicitare au obligația să intre în legalitate până la 31 decembrie 2023. 

Când mergem într-un oraș mai civilizat din vest, ne plimbăm pe străzi și ne place. Nu știm exact ce. Poate faptul că e un echilibru în toate, clădirile sunt curate, vitrinele nu sunt atât de țipătoare, cum e la noi.

În București, firmele luminoase parcă strigă după atenție, peste tot sunt vitrine încărcate, care mai de care mai colorate, cu texte cât mai mari, informații cât mai multe. E sufocant, obositor, agasant. O harababură imagistică ce dă un aspect dezordonat orașului.

Toate acestea sunt pe cale să se schimbe, iar schimbarea pornește din Sectorul 6. Încă din vara anului trecut, Ciprian Ciucu a inițiat un Ghid de Publicitate Comercială, cu reguli stricte privind felul în care arată vitrinele, copertinele, panourile publicitare și panourile luminoase. Acest ghid a fost transpus într-un Regulament privind activitatea de publicitate, reclamă și afișaj de pe raza Sectorului 6, votat ieri în unanimitate de Consiliul Local.

„Prin acest nou regulament ne-am propus să dăm un aspect mai plăcut părții de vest a orașului nostru și vom lupta cu: 1. Dimensiunile exagerate; 2. Excesul de informații; 3. Grafica neglijentă. Astfel, expertul în design și grafică Bogdan Dumitrache ne-a propus niște reguli de bun simț pe care le vom implementa de acum înainte, gradual. Tot ce vine la autorizare în Sectorul 6 va trebui să respecte aceste reguli. Agenții comerciali care au magazine, restaurante, farmacii, shaormerii etc. au suficient timp, până la finalul anului, să se conformeze. Avem nevoie de un oraș echilibrat vizual”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Ce stabilește regulamentul

Regulamentul stabilește atât condițiile tehnice de amplasare a firmelor, cât și designul acestora, mărimea, culorile folosite, forma literelor. Iată câteva exemple!

  • Inscripționarea pe vitrină nu poate ocupa mai mult de 25% din suprafața vitrinei. Inscripționarea se face cu autocolant alb pentru: afișarea orarului, denumire, promoții temporare.
  • Firmele publicitare trebuie să aibă doar un element grafic mare (denumirea) și unul sau mai multe elemente grafice mici (slogan, contact…).
  • Se impune folosirea culorii alb pentru text, în combinație cu culoarea de brand pentru fundal. Opțional, o culoare secundară pentru accente.
  • Textul și fontul. Se acceptă maximum două tipuri de literă (fonturi), dar nu combinate în același cuvânt. Nu se acceptă fonturi deformate, litere scrise cu majusculă, care sunt greu de citit.
  • Panourile publicitare tip ecran TV nu vor conține culori și forme specifice semnalizării rutiere, nu pot fi dotate cu echipamente audio, iar pe timpul nopții trebuie să-și reducă intensitatea luminoasă cu 35%.
  • Sistemele publicitare amplasate pe terasele imobilelor vor avea maximum 3 metri (dacă fațada construcției suport e mai mică de 15 metri), respectiv vor fi de maximum 1/5 din înălțimea fațadei, dar nu mai mult de 6 metri (în cazul construcțiilor mai înalte de 15 metri).

Întregul regulament îl puteți consulta aici: https://www.primarie6.ro/www2/wp-content/uploads/2023/03/4.-Anexa-1-Regulament-publicitate-pentru-site-ultima-forma.pdf

Ghidul de publicitate comercială, cu exemple grafice, îl găsiți aici: https://www.primarie6.ro/www2/wp-content/uploads/2023/03/4.1.-Anexa-2-Ghid-PS6.pdf

Primarul Ciprian Ciucu și-ar dori ca acest regulament de publicitate din Sectorul 6 să fie extins la nivelul întregului oraș, pentru a avea unitate.

„Recomand preluarea ghidului în tot Bucureștiul și în alte orașe. N-am nicio problemă ca bunele practici să fie preluate”, a mai spus Ciucu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati