Notino caută angajați vorbitori de germană, franceză și italiană. Salariile nete depăşesc 4.000 de lei pentru vorbitorii de germană şi 3.500 de lei pentru cei care cunosc franceza

Retailerul online de parfumuri şi produse cosmetice Notino a început să facă angajări pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

  • Salariile nete candidaţilor oferite se apropie de 3.000 de lei pentru cei care vor oferi consultanţă clienţilor în limba română şi depăşesc 3.500 de lei pentru candidaţii care vor discuta cu clienţii firmei în italiană sau franceză, conform anunţurilor de angajare consultate de Economica.net.

Retailerul online de parfumuri şi produse cosmetice Notino angajează consultanţi care vor oferi asistenţă clienţilor în română, germană, italiană sau franceză.

Toţi candidaţii selectaţi pe aceste posturi vor primi tichete de masă în valoare de 25 de lei pentru fiecare zi lucrată.

Notino angajează 15 candidaţi care vorbesc fluent limba germană, pe perioadă determinată, în departamentul de Customer Care. Salariile oferite depăşeşc 4.000 de lei net lunar, conform anunţului de angajare consultat de Economica.net.

„Vei răspunde și vei oferi suport clienților noștri vorbitori de limba germana și le vei oferi răspunsuri la solicitările lor, plus informații despre comenzi prin telefon și e-mail. Vei înregistra comenzile făcute prin telefon, vei urmări în permanență starea acestora și vei face tot posibilul pentru o livrare fără probleme”, potrivit anunţului de recrutare.

De asemenea, compania mai angajează trei candidaţi, pe perioada determinată, care vor oferi consultanţă clienţilor în limba română, dar și 15 candidaţi care vorbesc fluent franceza.

În plus, Notino angajează 18 candidaţi care cunosc la nivel avansat limba italiană.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati