O lună de la greva STB care a paralizat orașul: niciun vinovat încă, dar 2.000 de angajați ai STB sunt cercetați disciplinar

A trecut o lună de la greva STB care a paralizat orașul și care a fost declarată ilegală de către instanță. Am întrebat conducerea societății ce măsuri a luat împotriva celor care nu au venit la muncă. Directorul general al STB, Adrian Criț, spune că până acum s-au făcut comisiile disciplinare și 2.000 de persoane au fost convocate pentru a da explicații, dar deocamdată nu a fost stabilit niciun vinovat, potrivit hotnews.ro.

  • ”Vineri a fost prima zi în care s-a intrat în Comisie Diciplinară. Eu, ca director general, am constituit niște comisii de cercetare disciplinară la nivelul fiecărui punct de lucru, la fiecare autobază și depou, și acele comisii își desfășoară activitatea.
  • Sunt cercetate disciplinar în jur de 2.000 de persoane”, a explicat Criț.

Întrebat de ce a durat atât de mult, directorul STB spune că au fost respectate toate prevederile regulamentului.

  • ”A durat foarte mult până am verificat pontajele ca să vedem persoanele care nu și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu, asta a durat câteva zile după ce a încetat greva.

 

  • Apoi am transmis convocatoarele prin poștă și, în conformitate cu regulamentul intern, trebuia să așteptăm 5 zile de la primirea convocării la comisia de cercetare disciplinară ca să se prezinte.

 

  • Și de acum încolo se fac cercetări disciplinare. Vom vedea ce dispun comisiile după ce cercetează fiecare caz în parte”, a explicat Criț.

El susține că se vor lua măsuri clare împotriva celor care nu și-au respectat obligațiile, de la avertismente, până la desfacerea contractului de muncă, potrivit regulamentului intern.

Greva STB a început în 20 ianuarie și a durat cinci zile, fiind sistată după ce conducerea STB a anunțat că angajează șoferi, iar cei care nu vin la muncă vor fi sancționați până la desfacerea contractului de muncă.

Încă din prima zi, Tribunalul București a suspendat greva și a dispus reluarea imediată a activității STB, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Primarul general, Nicușor Dan, spunea că greva a fost orchestrată de Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din STB, la vremea respectivă și consilier general PSD. Petrariu a susținut că a fost o grevă spontană.

Principala revendicare a fost demisia directorului general Adrian Criț. Angajații au mai cerut și majorarea salariilor cu 10% și negocierea contractului colectiv de muncă.

În 2021, societatea de transport public din București (STB) a avut un buget de 1,2 miliarde lei, din care aproximativ 928 de milioane de lei s-au dus pe salariile celor circa 11.200 de angajați.

Șoferii de autobuze, troleibuze și tramvaie sunt însă puțin peste 4.500, restul fiind personal auxiliar precum mecanici sau vânzători de bilete. Un șofer de autobuz câștigă până la 7.800 de lei, potrivit datelor obținute de HotNews.ro, iar unul de troleibuz, până la 8.000 de lei. Un vatman câștigă între 2.650 și 7.767 de lei. Media este 5.300 de lei, iar majoritatea salariilor sunt între 5.000 și 6.000 de lei. Se adaugă și tichete de masă. Aceste date nu includ primele.

Imediat după terminarea grevei, conducerea STB a anunțat că manifestația a cauzat un prejudiciu de 16,6 milioane lde ei. O evaluare externă ar urma să stabilească valoarea reală a prejudiciului.

După grevă, Petrariu și-a dat demisia din funcția de consilier general și din partid.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati