O treime din cazurile de COVID-19 de săptămâna trecută s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov

34,2% din cazurile de COVID-19 din săptămâna 29 august – 4 septembrie s-au în Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică. Aproape jumătate din bolnavi erau nevaccinați.

Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 48,5% din cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinaţi.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 50,6% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză, scrie Agerpres.

  • INSP precizează că 35,6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Botoşani, Neamţ, Vaslui şi Bacău.

75,2% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, conform INSP, 86,5% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,6% din decese – la bărbaţi.

93,7% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati